Renault va lansa două noi modele ieftine în 2015, pe piaţa din India

Economica.net
15 12. 2014
renault_4444_22799600

‘Obiectivul Renault în 2015 va fi introducerea a două noi modele pe segmentele A-entry şi MPV (vehicule cu utilizare multiplă). Vrem să ne extindem şi să ne întărim prezenţa în India intrând pe aceste segmente’, a declarat Sumit Sawhney, directorul operaţiunilor Renault din India, pentru agenţia locală IANS.

‘Angajamentul nostru pe piaţa indiană este de lungă durată şi vrem să ajungem la o cotă de piaţă de 5% în următorii trei ani. Acest obiectiv va fi îndeplinit prin lansarea de noi modele şi prin extinderea reţelei noastre de dealeri’, a adăugat Sumit Sawhney. Acesta a afirmat că anul viitor Renault India îşi va extinde facilităţile de producţie.

Noul MPV va crea o nişă pe acest segment aşa cum s-a întâmplat cu SUV-ul Duster, a explicat directorul operaţiunilor Renault din India, scrie Agerpres.

Modelele Renault şi Nissan comercializate în India sunt fabricate la fabrica Renault Nissan Automotive India Pvt. Ltd.

La zece ani după lansarea Logan, Renault studiază posibilitatea comercializării a patru noi vehicule ‘ultra low cost’ cu preţuri începând de la 3.500 de euro, potrivit unui articol publicat săptămâna trecută de publicaţia franceză ‘Les Echos’.

Cele patru modele studiate de Renault sunt două berline, un SUV şi o maşină cu şapte locuri, însă unele dintre aceste proiecte au nevoie de aprobarea directorului general Carlos Ghosn. În prima fază, comercializarea noilor modele va fi centrată pe pieţele emergente, în special India, unde un prim model, produs la uzina de la Chennai, ar urma să coste aproximativ 250.000 de rupii, adică puţin sub 3.500 de euro. Ulterior, conducerea grupului ar urma să decidă la începutul lui 2015 dacă noua gamă va fi lansată şi pe piaţa din Europa, caz în care producţia va fi atribuită uzinei de la Tanger (Maroc).

Noile modele, care ar urma să se adauge vehiculelor din gama ‘Entry’ (vândute sub marca Dacia în Europa), ar urma să fie dezvoltate pe noua platformă comună cu Nissan, botezată CMFA, care va servi drept bază pentru toate vehiculele cu o lungime mai mică de patru metri produse de cele două companii.

Marca de vehicule low cost Dacia înregistrează vânzări solide în Europa şi susţine constant vânzările grupului Renault pe o piaţă auto europeană cu evoluţii modeste.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.