Renault vinde Nissan acțiuni deținute la producătorul japonez care reprezintă 2,5% din întregul capitalul al acestuia
Această vânzare, care reprezintă aproximativ 2,5% din întregul capitalul Nissan, rezultă din exercitarea de către compania niponă a dreptului său de primă ofertă pentru a achiziționa acțiuni proprii deținute de grupul francez.
Decizia Nissan de a cumpăra 100.242.900 dintre acțiunile deținute de Renault vine în urma unei notificări din partea grupului francez care își exprimă intenția de a vinde 280.690.000 de acțiuni Nissan (reprezentând până la 7% din capitalul Nissan).
În conformitate cu „Noul Acord de Alianță”, grupul Renault are opțiunea de a vinde restul de 180.447.100 de acțiuni Nissan care nu au fost răscumpărate de Nissan, pe parcursul unei perioade de 180 de zile, către orice ofertant.
Această vânzare va fi implementată ca parte a programului de răscumpărare de acțiuni anunțat de Nissan astăzi, 27 martie 2024. Producătorul japonez a anunțat, de asemenea, decizia sa de a anula toate acțiunile achiziționate, ceea ce va avea ca efect o creștere a puterii acțiunilor deținute de acționarii companiei.
Acțiunile care urmează să fie vândute fac parte din deținerea a 24,63% din capitalul Nissan de către grupul francez. Anterior, acestea au fost plasate într-un trust francez pe 8 noiembrie 2023, în conformitate cu „Noul Acord de Alianță” dintre grupul Renault și Nissan.
Pornind de la premisa vânzării numărului maxim de 100.242.900 de acțiuni Nissan la un preț al acțiunii de 593,4 yeni (prețul de închidere al acțiunii Nissan la 27 martie 2024), această vânzare ar duce, la data tranzacției, la o intrare de numerar de până la 362 de milioane de euro în capitalul Renault, ceea ce ar îmbunătăți poziția financiară netă a grupului francez.
Ca o consecință a vânzării a 100.242.900 de acțiuni Nissan, impactul contabil calculat de partea franceză ar fi următorul:
– pe situațiile financiare consolidate ale grupului Renault: o pierdere de capital la cesiune de până la 450 de milioane de euro, care ar avea un impact asupra venitului net (această pierdere de capital, înregistrată la „alte venituri și cheltuieli de exploatare”, nu ar avea impact asupra venitului de exploatare al grupului).
– în situațiile statutare ale Renault S.A.: o plusvaloare la cesiune de până la 50 de milioane de euro.
Această tranzacție va permite o reducere mai rapidă a gradului de îndatorare și sprijină hotărârea grupului Renault de a reveni la un rating de tip „investment grade”.
Citește și:
– Rezultate financiare „istorice” pentru grupul Renault în 2023. 10 noi modele în 2024, dintre care 3 Dacia
– Renault ia 765 milioane de euro în urma vânzării unei participaţii la Nissan