Aceste planuri marchează o revenire la strategiile ambiţioase promovate de Carlos Ghosn, fostul directorul general de la Renault şi preşedintele Nissan, care în luna noiembrie a anului trecut a fost arestat în Japonia pentru nereguli financiare.
Atât Renault cât şi Nissan au declarat în mod public că atenţia lor este îndreptată spre a face alianţa să meargă înainte de a relansa discuţiile cu privire la modificarea structurii de capital a alianţei. Însă Financial Times susţine că recenta creare a unui nou consiliu de administraţie a alianţei Renault-Nissan, condus de preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, a îmbunătăţit încrederea că cele două părţi pot să progreseze cu planurile de fuziune.
Compania combinată rezultată în urma fuziunii dintre Renault şi Nissan ar urma ulterior să demareze noi achiziţii care i-ar extinde afacerile în lupta pentru dominaţia mondială cu rivalii Volkswagen şi Toyota.
Sursele citate de FT susţin că în urmă cu doi-trei ani Carlos Ghosn a purtat discuţii în vedere unei fuziuni între Renault şi Fiat Chrysler însă aceste propuneri au fost oprite în urma opoziţiei exprimate de Guvernul francez.
În prezent, Fiat Chrysler Automobiles NV caută în mod activ un parteneriat sau o fuziune, iar preşedintele FCA, John Elkann s-a întâlnit cu mai mulţi rivali, inclusiv cu grupul francez PSA în încercarea de a căuta o posibilă tranzacţie care să consolideze constructorul auto. Sursele citate de FT subliniază că este posibil ca FCA să finalizeze cu succes o alianţă cu un alt grup până când Renault şi Nissan îşi vor rezolva propriile lor probleme.
Chiar dacă este un constructor auto de talie medie, care produce cinci milioane de vehicule pe an şi deţine mărcile Jeep şi Alfa Romeo, Fiat Chrysler Automobiles NV ar fi o ţintă costisitoare pentru o preluare, cu o capitalizare de piaţă de peste 20 de miliarde euro. Comparativ, Renault, Nissan şi cel de al treilea membru al alianţei, Mitsubishi, au împreună o valoare de piaţă de peste 50 de miliarde euro.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.