Renault vrea să renunţe la 5.000 de angajaţi, până în anul 2024 (Le Figaro)

Renault este pe punctul de a anunţa un plan de reducere a costurilor cu două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), care implică renunţarea la 5.000 de angajaţi până în anul 2024, a anunţat publicaţia franceză Le Figaro, citată de Reuters.
Economica.net - mie, 27 mai 2020, 06:04
Renault vrea să renunţe la 5.000 de angajaţi, până în anul 2024 (Le Figaro)

Producătorul auto francez, care încă aşteaptă finalizarea discuţiilor cu autorităţile de la Paris pentru un împrumut garantat de stat, în valoare de cinci miliarde de euro, nu va recurge la simple concedieri, în schimb „nu-i va mai înlocui pe angajaţii care intenţionează să se pensioneze”, susţine Le Figaro citat de Agerpres.

Contactaţi de Reuters, reprezentanţii Renault nu au dorit să comenteze informaţiile din publicaţia franceză.

În 2019, Renault avea 48.500 de angajaţi în Franţa. Statul francez deţine 15% din Renault.

Marţi, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat un plan de susţinere în valoare de opt miliarde de euro pentru industria auto franceză, afectată de criza economică provocată de pandemia de coronavirus.

De asemenea, Macron a apreciat că Executivul de la Paris nu ar trebui să semneze un împrumut garantat de stat în valoare de cinci miliarde de euro pentru Renault, până când echipa managerială şi sindicatele nu vor finaliza discuţiile cu privire la forţa de muncă şi uzinele din Franţa ale constructorului auto.

Anterior, un reprezentant al sindicatului CGT a spus că Renault ar putea anunţa, joi, reduceri de personal şi închideri ale fabricilor, deoarece producătorul auto francez vrea să-şi diminueze costurile cu două miliarde de euro.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, Renault intenţionează să închidă mai multe uzine din Franţa, printre care cea de la Flins (unde sunt asamblate modelul electric Zoe şi Nissan Micra) şi uzina de asamblare de la Dieppe, în cadrul unui vast plan de economii care ar urma să fie anunţat în curând.

Producător de automobile din anul 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule, în 2019.

Compania Dacia a fost preluată de către Renault în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...