Renault vrea să-şi extindă prezenţa în Iran – Carlos Ghosn

Renault, al treilea producător auto din Europa, intenţionează să aibă o prezenţă ''mult mai masivă'' în Iran, când va reveni în această ţară, a afirmat directorul general Carlos Ghosn, într-un interviu acordat Bloomberg TV.
Economica.net - joi, 21 ian. 2016, 13:43
Renault vrea să-şi extindă prezenţa în Iran - Carlos Ghosn

Prezent la Forumul de la Davos, Carlos Ghosn a anunţat că va căuta mai mulţi parteneri pentru reluarea afacerilor în Iran, unde piaţa auto ar urma să urce cu cel puţin 50%.

Renault este decis să investească imediat după ce va fi adoptat cadrul legal pentru restabilirea legăturilor de afaceri cu Iranul, a explicat şeful companiei franceze.

”Aşteptăm să primim undă verde”, a afirmat Ghosn.

Joi, acţiunile Renault au urcat cu 2,2%, la 76,14 euro, la Bursa de la Paris. Anul acesta, titlurile au scăzut cu 18%.

Şi producătorul auto german Daimler a anunţat luni că a semnat o scrisoare de intenţie cu firmele Iran Khodro Diesel (IKD) şi Mammut Group, ca parte a reintrării diviziei sale de camioane pe piaţa iraniană, la două zile după ce sancţiunile îndreptate împotriva Iranului au fost ridicate în schimbul reducerii ambiţiilor nucleare ale Teheranului.

Comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015, au anunţat sâmbătă la Viena Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, şi ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif.

Daimler va înfiinţa o societate mixtă pentru a produce în Iran camioane Mercedes-Benz şi motopropulsoare, precum şi o companie prin care vor fi vândute camioane şi componente.

”Există o cerere imensă pentru vehicule comerciale, în special camioane. Intenţionăm să ne reluăm rapid activităţile pe piaţa iraniană”, a afirmat Wolfgang Bernhard, şeful diviziei de camioane şi autobuze a Daimler.

Compania estimează că în următorii 3 – 5 ani Iranul va trebui să înlocuiască 56.000 de vehicule comerciale.

Renault şi Daimler sunt prezente pe piaţa din România .

Te-ar mai putea interesa și
Din ce în ce mai rău. România continuă căderea în topul ecosistemelor solide de startup-uri. ”Sunt necesare eforturi legislative mai structurate pentru a crea un climat investițional competitiv global”
Din ce în ce mai rău. România continuă căderea în topul ecosistemelor solide de startup-uri. ”Sunt necesare eforturi ...
România continuă declinul în topul țărilor cu ecosisteme solide de startup-uri pentru al treilea an consecutiv, arată cel mai recent raport al Startup Blink. Cu o cădere de patru locuri și o......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 ...
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...