Renunţarea la măşti în spaţii interioare este posibilă în curând în Statele Unite – experţi
Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), cea mai importantă agenţie sanitară din Statele Unite, recomandă deja ca persoanele vaccinate să nu mai poarte măşti în aer liber sau în interior, atunci când se află în grupuri mici formate din alte persoane vaccinate.
Preşedintele Joe Biden, care a stabilit data de 4 iulie pentru ca 70% dintre adulţii americani să fi primit cel puţin o doză de vaccin, a declarat joi în cadrul unei întrevederi cu guvernatorii că va continua ”relaxarea” în curând, scrie Agerpres.
Până în prezent, aproximativ 59% dintre adulţi au primit cel puţin o doză de vaccin, iar ţara înregistrează în jur de 38.000 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi, sau 11 cazuri la 100.000 de persoane, o rată ce continuă să scadă.
Un consens este din ce în ce mai prezent în rândul experţilor – având în vedere aceste date încurajatoare, în curând ar fi posibil să se pună capăt purtării obligativităţii măştilor în spaţiile interioare în majoritatea locurilor publice.
‘‘Cei care sunt deja complet vaccinaţi pot purta o mască în semn de solidaritate sau simbolic, însă acest lucru nu aduce beneficii nimănui”, a explicat spune Vinay Prasad, epidemiolog la Universitatea California din San Francisco (UCSF).
Pentru aceste persoane, ”există o probabilitate incredibil de redusă ca o infecţie să poată fi detectată printr-un test PCR, darămite să fie transmisă cuiva”, a adăugat el.
Autorităţile sanitare au avut iniţial o atitudine prudentă în ceea ce priveşte capacitatea vaccinurilor de a stopa transmiterea virusului, deoarece studiile clinice au demonstrat eficacitatea doar împotriva cazurilor simptomatice, fără a exclude posibilitatea infectării fără a prezenta simptome ale bolii.
Însă, datele din lumea reală au demonstrat că, aşa cum au prezis numeroşi imunologi, vaccinurile sunt foarte eficiente şi împotriva cazurilor asimptomatice, a declarat Monica Gandhi, profesoară specialistă în boli infecţioase la Universitatea din California, San Francisco (UCSF).
Un studiu efectuat în rândul lucrătorilor din domeniul sanitar din Marea Britanie a relevat o reducere cu 86% a cazurilor asimptomatice după două doze de vaccin Pfizer. De asemenea, un studiu de proporţii realizat în rândul populaţiei din Israel a constatat o eficacitate de 94%.
Conform datelor CDC de la sfârşitul lunii aprilie, aproximativ 9.000 din 95 de milioane de persoane vaccinate s-au infectat cu virusul, adică 0,009%. Ratele de spitalizare şi deces au fost de 0,0009%, respectiv 0,0001%.
Chiar şi atunci când apare un caz la o persoană vaccinată, cercetările israeliene au demonstrat că încărcătura virală din nas este foarte redusă, probabil prea mică pentru a infecta o altă persoană.
”Masca este un instrument, iar vaccinurile sunt soluţia”, a spus Monica Gandhi, autoare a numeroase materiale asupra importanţei măştii în timpul pandemiei şi a fost una dintre primele voci care a promovat utilizarea acesteia pentru toate persoanele în Statele Unite.
”Un instrument nu mai este util odată ce ai soluţia – aşa că atunci când vom ajunge la un anumit nivel de vaccinare el nu va mai fi necesar”, a spus ea.
Regulile jocului
Un alt motiv bun pentru a relaxa aceste restricţii este motivarea persoanelor care ezită să-şi suflece mânecile pentru injecţie, a declarat Angela Rasmussen de la Organizaţia pentru vaccinuri şi boli infecţioase (VIDO) din Canada. O problemă care devine crucială în Statele Unite, unde rata vaccinărilor zilnice a scăzut de la un nivel maxim atins în aprilie şi unde oferta depăşeşte în prezent cererea.
”Una dintre cele mai mari probleme de comunicare din timpul pandemiei a fost percepţia publică că regulile jocului stabilite de autorităţile sanitare se schimbă în timp”, a notat Rasmussen, de aceea, în opinia sa, este necesară definirea unor valori numerice clare.
Recomandarea sa este ridicarea obligativităţii purtării măştii în interior în regiunile care se situează sub pragul a 2 cazuri zilnice la 100.000 de locuitori şi în care 70% din populaţie este vaccinată.
Însă, ea şi alţi experţi consideră că masca va rămâne o alegere personală şi că purtarea ei de către persoanele vârstnice care prezintă factori de risc va continua să fie o soluţie inteligentă.
Potrivit lui Amesh Adalja, care lucrează la măsurile asociate pandemiei la Centrul Johns Hopkins, este posibil ca purtarea măştii să devină un obicei sezonier. ”Statele Unite vor deveni o societate cu mult mai multe măşti, mai ales în timpul sezonului gripal, în spaţii închise şi în mijloacele de transport”, a estimat el.