Reorganizarea ADS, după finalizarea controlului solicitat de premier la această instituţie

Reorganizarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) va fi realizată numai după finalizarea controlului solicitat de premier la această instituţie, acesta urmând să se încheie cel mai probabil până la jumătatea lunii iunie, a declarat pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.
Economica.net - Dum, 10 iun. 2012, 14:55
Reorganizarea ADS, după finalizarea controlului solicitat de premier la această instituţie

‘Deocamdată, aşteptăm rezultatele controlului ordonat de premier la această instituţie. ADS are acum o nouă conducere, iar noi am cerut toate situaţiile legate de contractele de asistenţă juridică şi motivele pentru care ADS pierde anumite procese. Este curios de ce nu pot încasa redevenţele pe anumite contracte cu debite şi sunt menţinute în continuare. Avem un caz celebru în care concesiunea a fost câştigată de cineva, iar acel cineva nu vine să încheie contractul de concesiune cu ADS pentru a-i permite celui care are arenda să continue’, a precizat Botănoiu.

Deşi secretarul de stat nu a dorit să precizeze despre ce contract este vorba, în mass media au apărut numeroase informaţii legate de situaţia celor aproape 57.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei (IMB), arendate în 2001, pe 20 de ani, de SC TCE 3 Brazi Piatra Neamţ, societate deţinută de omul de afaceri Culiţă Tărâţă şi de către firma ieşeană, Agricost SRL, care a câştigat în instanţă, încă din 2010, dreptul de a prelua contractul IMB prin atribuire directă, dar nici până la această dată nu a fost finalizată preluarea.
‘Aşteptăm explicaţii de la noua conducere vizavi de toate aceste situaţii şi rezultatele controlului şi pe urmă vom lua decizii’, a spus Daniel Botănoiu.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara, recent, că doreşte externalizarea serviciilor juridice de la ADS pentru a putea recupera cu prioritate redevenţele neîncasate de stat de-a lungul timpului, cifrate în prezent la circa 375 de milioane de lei, din care 130 de milioane de lei sunt redevenţe la masa credală, iar 200 de milioane de lei sunt în litigiu în instanţă.

Secretarul de stat în MADR a precizat, totodată, că ministerul a declanşat controale şi la alte instituţii din subordine, respectiv la Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) şi la direcţiile agricole judeţene.
‘Acum se află în desfăşurare controlul nostru la ANARZ şi la direcţiile agricole, pentru că au fost situaţii în care angajaţii au înţeles că trebuie să facă campanie electorală în timpul serviciului, folosind maşina şi telefonul serviciului. Din datele pe care le avem, consider că le vom finaliza şi aceste controale până la jumătatea lunii iunie, dar unde vor fi situaţii mai grave vom extinde controlul’, a explicat secretarul de stat în MADR.

În opinia acestuia, direcţiile agricole judeţene vor trebui regândite în viitor sub o altă formulă.
‘Este dorinţa mea ca acestea să devină direcţii regionale sau oficii regionale ale Ministerului Agriculturii, respectiv să fie interfaţa cu Camerele Agricole. Îmi doresc să funcţioneze la nivel regional pentru că fac politici în funcţie de specificitatea zonei, unii sunt pe apicultură, alţii pe cultura mare sau pe creşterea animalelor. Este mult mai uşor să ai o legătură directă cu 8 directori generali decât cu 42, care rândul lor au o anumită structură în subordine, dar cu alte atribuţii, respectiv de reglementare şi control’, a subliniat Botănoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Deficit de 30,24 miliarde lei în primele două luni ale anului. Statul consumă prea mulți bani, au scăzut doar investițiile cu 24 miliarde lei, în vreme ce cheltuielile s-au redus cu doar 0,2%
Deficit de 30,24 miliarde lei în primele două luni ale anului. Statul consumă prea mulți bani, au scăzut doar investițiile ...
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 30,24 mld. lei, respectiv 1,58% din PIB, arată un comunicat de miercuri al Finanțelor.......
Trump spune că va aplica tarife și mai mari pentru UE și Canada, dacă lucrează împreună pentru a face rău SUA
Trump spune că va aplica tarife și mai mari pentru UE și Canada, dacă lucrează împreună pentru a face rău SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că ar putea fi aplicate tarife mai mari pentru Uniunea Europeană și Canada ...
Lista condițiilor pentru a primi un grant de 50.000 de euro la Start-Up Nation în 2025
Lista condițiilor pentru a primi un grant de 50.000 de euro la Start-Up Nation în 2025
În Monitorul Oficial au fost publicate două ordine ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, care marchează ...
Ciolacu continuă să susțină impozitul progresiv, dar spune că țara își poate permite să păstreze cota unică încă 5 ani
Ciolacu continuă să susțină impozitul progresiv, dar spune că țara își poate permite să păstreze cota unică încă 5 ani
Premierul Marcel Ciolacu este în continuare susţinătorul impozitului progresiv, dar spune că România îşi poate permite, ...