Replica UDMR: Legea sănătăţii nu trebuie să fie în interesul băieţilor deştepţi
Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a precizat miercuri că ministrul sănătăţii, Ritli Ladislau, a primit de la Administraţia Prezidenţială, în urmă cu o lună, proiectul de lege pentru reforma în domeniul sănătăţii, informează Agerpres.
„Noi am primit foarte multe observaţii şi de la PDL, ei bineînţeles nu spun aceste lucruri public, dar există şi acolo anumite reţineri, dar eu atât pot să spun, că suntem interesaţi de o reformă a sistemului sanitar, dar acest lucru trebuie făcut cu foarte mare atenţie şi responsabilitate şi trebuie să fie în folosul fiecărui cetăţean, al fiecărui contribuabil, ci nu în interesul băieţilor deştepţi şi pentru profitul companiilor private”, a declarat preşedintele UDMR.
Liderul UDMR şi-a exprimat convingerea că, în două-trei săptămâni maximum, până la sfârşitul anului, proiectul va fi lansat în dezbatere publică intensă
„Dacă noi ne-am asumat răspunderea şi responsabilitatea de a conduce Ministerul Sănătăţii, atunci considerăm că şi punctul nostru de vedere trebuie să fie luat în vedere şi abordarea noastră trebuie să conteze. Până la urmă, responsabilitatea este în acest moment la noi şi orice reformă poate să aibă multe feţe şi multe probleme pot apărea pe parcurs. Reforma înseamnă ceea ce gândeşte ministrul sănătăţii, ceea ce gândeşte preşedintele, ceea ce gândesc oamenii din Administraţia Prezidenţială, dar aceste gândiri trebuie cumva armonizate ca să iasă ceva bine. Noi vrem ca această reformă să fie în interesul fiecărui cetăţean, fiecărui contribuabil şi nu în interesul băieţilor deştepţi din asigurările de sănătate, din domeniul sanitar”, a spus Kelemen.
Preşedintele Traian Băsescu a acuzat UDMR că blochează eforturile de reformare a statului român, el susţinând că din „teama” unui ministru şi a unui partid nu este pusă în dezbatere publică Legea sănătăţii. Şeful statului a arătat că motivul blocării proiectului este „traficul de influenţă făcut de baronii din sistem”.