Repornirea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a amânat
Inițial Unitatea 1 a centralei nucleare ar fi trebuit să fie sincronizată la sistemul energetic național (SEN) vineri seara la ora 21. Puterea urma să crească treptat și si să ajungă la regimul de exploatare de 700 MW azi dimineața la ora 01.00, potrivit datelor Transelectrica.
Momentul a fost însă amânat și, la acest moment, funcționează tot o singură unitate. Conform datelor Transelectrica, sincronizarea va avea loc marți, 28 iunie, la ora 11. Puterea urmează să crească în trepte,urmând să ajungă la regimul normal de exploatare de 700 MW miercuri, 29 iunie, la ora 15.00.
Unitatea a intrat programul de oprire planificată în data de 8 mai, desincronizarea de la SEN având loc la ora 11:00. Compania nu comunica momentul repornirii.
“Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare”, se menționează într-un comunicat al societății. În perioada opririi planificate se vor efectua activități din următoarele programe: programul de mentenanță preventivă; programul de mentenanță corectivă; programul de inspecții; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări de proiect”, a anunțat atunci Nuclearelectrica, operatorul centralei.
Centrala nucleară de la Cernavodă are două unități de câte 700 MW fiecare.