Repornirea Unităţii 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă se amână din nou
24 septembrie ora 23.59 este noul termen de repornire a Unităţii 1a Centralei de la Cernavodă, potrivit datelor Transelectrica.
Miercurea trecută, Nuclearelectrica anunța oprirea contrlată a Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă. În comunicatul de presă compania vorbea despre “lucrări de remediere la un parametru de process”. Pe site-ul Transelectrica, unde se fac publice opririle grupurilor de peste 100 MW, morivația opririi era “scurgeri de apa grea din sistemul primar de răcire reactor”. Potrivit datelor Transelectrica, Unitatea 1 a fost oprită la ora 4 dimineață în data de 18 septembrie și ar urma să fie indisponibilă până vineri, 20 septembrie. Ulterior, a fost modificată cauza, în “Neetanșeități circuit primar. Nu este afectată siguranța nucleară”.
Termenul de repunere în funcțiune a fost amânat în trei rânduri. Inițial, de la 20 septembrie dimineață până pe 21, la ora 23.59, și, apoi, până pe 23 septembrie, la ora 23.59. Apoi, termenul a fost prelungit până la 24 septembrie, ora 23.59.
Oprirea controlată, dar accidentală (neplanificată) a Unității 1, care cu cei 700 MW are un aport important la Sistemul Energetic Național a venit într-un moment foarte prost pentru piața noastră, în condițiile în care mai sunt unități de producție oprite controlat și, mai ales, în condițiile în care de la începutul lui august producția internă este constant mai mică decât consumul și România importă masiv energie electrică.Şi la ora redactării acestei ştiri, România importa energie la o putere de 1.200 MW.