Reportaj dintr-o fabrică de bani

De 8 martie, florăria ajunge să semene cu o puşculiţă în care se aruncă bani la fiecare câteva minute. Un calcul destul de simplist, dar respectând proporţiile unei zile atipice, arată dimensiunea impresionantă a vânzărilor dintr-un magazin de flori de top din Capitală.
Cătălin Popa - sâm, 10 mart. 2018, 06:54

Magazinul are maximum 100 se metri pătraţi, iar marfa acoperă cam jumătate din spaţiu. Pe ce a mai rămas, se înghesuie vreo 20 de clienţi şi şase sau şapte vânzători, dublu faţă de personalul unei zile normale de lucru. Oamenii sunt grăbiţi, majoritatea sunt bărbaţi nerăbdători, aflaţi în criză de timp şi de inspiraţie – ceea ce le dublează starea de uşoară nervozitate. Însă vânzătoarele se mişcă incredibil, uneori ai impresia că nu sunt fiinţe umane ci un fel de statui Shiva însufleţite, având cel puţin patru braţe, conform tradiţiei.

E 8 martie după-amiaza şi sunt de aproape 30 de minute într-o fabrică de bani. Adică într-o florărie Iris din zona de nord a Capitalei. Am adunat în acest timp valoarea fiecarui buchet finalizat şi plătit de clienţi, iar rezultatul pare incredibil. Vânzătorii reuşesc să facă un buchet în maxim 8-9 minute, iar bonul mediu e de 120-130 de lei. Sapte buchete la fiecare zece minute ori înseamnă o medie de aproape 900 de lei, înmulţit cu şase rezultă 5.400 pe oră. Socoteala se face ţăndări însă când un domn grăbit intră şi strigă pătrunzător „comanda pentru Floreascaaaaa!!!”, iar una dintre vânzătoare scoate din spate patru pungi uriaşe în care sunt opt buchete superbe. „2.300 de lei”, spune şi omul pune pe tejghea banii deja pregătiţi, întreabă dacă factura e înauntru şi dispare. Mă uit la vânzătoare şi o întreb când au avut timp să facă şi buchetele astea, au venit mai devreme dimineaţă? Râde şi spune „de venit am venit la 6.30, dar astea le-am făcut noaptea trecută, am plecat la 4 de aici. De fapt, am ajuns acasă am făcut un duş, am mâncat ceva şi ne-am întors.”

Iată imagini spectaculoase despre ce înseamnă o zi precum Valentine’s Day pentru comerţul cu flori.

 

O compătimesc şi-i spun că nu am să-i mai urez vânzare bună, îmi răspunde că nu mai au nevoie. Şi reiau calculul, 5.400 plus 2.500 din comenzi date în avans (că înţeleg cît de mare e volumul de buchete deja confecţionate) înseamnă cam 8.000 de lei pe oră. Iar de 8 martie o florărie nu mai deschide la 8 şi închide la 21, ci de la 7 dimineaţa până când pleacă ultimul client. Fetele spun că în fiecare an nebunia vânzărilor se amplifică, iar volumul de clienţi este aproape constant, oră de oră, încât abia fac faţă într-o formaţie de şapte. După calculul meu, o florărie Iris cum este aceasta face de 8 martie aproape 20 de mii de euro, iar una plasată într-o zonă cu vad comercial major, cum e Dorobanţi cu certitudine mult mai mult.”Înseamnă că la Dorobanţi e jale”, zic, şi vânătoarea aprobă. „E dublu decît ce facem aici. Însă şi ieri a fost la fel, aceeaşi nebunie, am avut vânzări aproape cât azi.”

Mi-am luat buchetele şi am plecat calculând în continuare: 20.000 euro X 2 într-o singură florărie , ceea ce poate ajunge la 50-60.000 de euro în Dorobanţi – businessul cu flori e o treabă serioasă când se face în mod profesionist. Deloc uşoară, istovitoare, cu riscuri legate de transportul mărfii şi mulţi nervi, deşi să lucrezi printre flori pare aşa frumos la prima vedere. 1 şi 8 martie sau începerea şi terminarea şcolii sunt zile în care florăriile se transformă în adevărate aspiratoare de bani şi când adună vânzări căt într-o întreaga lună normală. Iris, un business de familie deschis la începutul anilor ’90 a ajuns astăzi un lanţ de florării cu afaceri anuale de peste 3 milioane de euro. Iar noii veniţi pe piaţă par a avea ambiţii şi mai mari.

Grupul Floria, de exemplu, a ajuns anul trecut la aproape 4 milioane de euro cifră de afaceri, după o creştere uriaşă de 70 la sută, mare parte datorată vânzărilor de flori online, care au explodat şi la noi. Iar Vitria este alt concept cu mare succes la public, automatul cu buchete de flori ready made, amplasat în zona magazinelor Mega Concept Store. De  8 martie, cei de la Vitria au făcut probabil multe drumuri pentru a alimenta aparatele, pentru că la fiecare oră, acestea s-au golit. Pentru bărbaţi, automatul de unde cumperi un buchet impecabil în câteva secunde pare invenţia salvatoare în ceea ce tinde să devină pentru mulţi dintre noi cea mai complicată zi a anului.

Aceasta este maşinăria care rezolvă rapid problemele bărbatului de 8 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...