Represaliile UE la taxele impuse de Trump vor viza importuri din SUA cu valoare mai mică de 26 de miliarde de euro

Represaliile Uniunii Europene la tarifele la oţel şi aluminiu introduse de aAdministraţia Trump vor viza importuri americane cu o valoare mai mică 26 de miliarde de euro, după ce au fost luate în calcul dorinţele statelor membre, a declarat luni comisarul european pentru Comerţ, Maros Sefcovic (foto), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 apr. 2025, 21:28
Represaliile UE la taxele impuse de Trump vor viza importuri din SUA cu valoare mai mică de 26 de miliarde de euro

„Cu privire la oţel, aluminiu şi derivate…vorbim de aproximativ 26 miliarde de euro. Finalizăm lista la noapte (…) dar pot să vă spun că nu va depăşi 26 miliarde de euro, pentru că am ascultat foarte atent ce ne-au spus statele membre”, le-a spus Maros Sefcovic jurnaliştilor.

În conformitate cu tarifele de amploare anunţate de Administraţia de la Washington, importurile de oţel, aluminiu şi autoturisme din cele 27 de state membre UE vor fi vizate de tarife vamale de 25%.

„Vrem să ne asigurăm că povara este împărţită în mod echitabil între toate statele membre”, a adăugat Sefcovic.

Anterior, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut o convorbire cu reprezentanţii din industria metalelor şi ulterior urmează să discute cu reprezentanţii industriei auto despre cum va răspunde UE la tarifele americane.

Ursula von der Leyen a anunţat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interesele. „Am oferit taxe „zero pentru zero” pentru bunurile industriale, aşa cum am făcut cu succes cu mulţi alţi parteneri comerciali, pentru că Europa întotdeauna este pregătită pentru un acord bun, aşa că îl menţinem pe masă. Dar, de asemenea, suntem pregătiţi pentru a răspunde cu contramăsuri şi a ne apăra interesele”, a spus von der Leyen.

Te-ar mai putea interesa și
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Municipalitatea din Barcelona a anunţat joi că, până în 2030, îşi va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră, în ideea de a lupta împotriva neplăcerilor provocate de acest tip......
Premieră în Uniunea Europeană. Slovenia le interzice intrarea pe teritoriul său a miniștrilor israelieni de extremă dreapta Itamar Ben Gvir și Bezalel Smotrich
Premieră în Uniunea Europeană. Slovenia le interzice intrarea pe teritoriul său a miniștrilor israelieni de extremă ...
Guvernul sloven a anunţat joi interzicerea intrării pe teritoriul său a doi miniştri israelieni de extremă dreapta, ...
Comisia Europeană deschide calea în viitorul buget al Uniunii pentru finanțarea investițiilor în domeniul nuclear, un subiect controversat și care ar putea să întâmpine o opoziție puternică
Comisia Europeană deschide calea în viitorul buget al Uniunii pentru finanțarea investițiilor în domeniul nuclear, un ...
Comisia Europeană vrea să deschidă o parte din propunerea sa de buget al UE, în valoare de aproape 2.000 de miliarde ...
Șefa Comitetului Regiunilor Kata Tutto o acuză pe Ursula von der Leyen că a propus un buget al Uniunii Europene care să încurajeze „Jocurile Foamei” dintre autorităţile locale şi agricultori
Șefa Comitetului Regiunilor Kata Tutto o acuză pe Ursula von der Leyen că a propus un buget al Uniunii Europene care să ...
Preşedintele Comitetului Regiunilor, Kata Tutto (foto), l-a acuzat joi pe preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der ...