Reprezentanţii ANAT au solicitat ministrului Turismului din Grecia eliminarea completă a restricţiilor pentru români

Eliminarea completă a restricţiilor pentru turiştii români şi suplimentarea culoarelor de acces dar şi a personalului din frontiere pentru fluidizarea traficului din punctele vamale au fost printre temele discutate de reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) cu ministrul Turismului din Grecia, Vassilis Kikilias.
AGERPRES - J, 05 mai 2022, 11:34
Reprezentanţii ANAT au solicitat ministrului Turismului din Grecia eliminarea completă a restricţiilor pentru români

Potrivit unui comunicat al ANAT, citat de Agerpres, asociaţia patronală din turism s-a întâlnit miercuri cu ministrul Turismului din Grecia, în prima zi a vizitei de lucru în România a demnitarului elen. Delegaţia ANAT a fost condusă de către Dumitru Luca, preşedinte, şi Alin Burcea, prim vicepreşedinte.

„Temele discutate au fost legate de eliminarea completă a restricţiilor pentru turiştii români, respectiv rezolvarea problemelor legate de accesul cu autoturismul propriu, prin vămile de la Makaza şi Promachonas. Delegaţia ANAT a solicitat din nou suplimentarea culoarelor de acces dar şi a personalului din frontiere pentru fluidizarea traficului din punctele vamale şi a obţinut promisiuni ferme în acest sens pentru sezonul estival 2022. Odată cu eliminarea restricţiilor sanitare care presupuneau verificări suplimentare în frontieră, timpul de aşteptare pentru turiştii români se va reduce considerabil”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, discuţiile au vizat şi turismul religios, în vederea extinderii sezonului turistic, dar au fost abordate şi zonele de interes pentru turiştii din Grecia care vin în România: Bucureşti, Delta Dunării, circuite culturale.

Te-ar mai putea interesa și
Există un risc real ca platformele internaționale să golească vitrinele retailului românesc – studiu
Există un risc real ca platformele internaționale să golească vitrinele retailului românesc – studiu
Opt din zece firme de retail românești se așteaptă ca activitatea să le fie afectată de platformele internaționale în următoarele 12 luni, arată valul al doilea al studiului „Impactul......
Companiile din România reacţionează în regim de avarie: investiţiile sunt amânate, iar deciziile suspendate (studiu)
Companiile din România reacţionează în regim de avarie: investiţiile sunt amânate, iar deciziile suspendate (studiu)
Companiile din România reacţionează în regim de avarie în contextul actual, una din trei declarând un impact economic ...
Va mai fi reluat programul “Casa Verde Fotovoltaice?” Ce spune ministrul Mediului
Va mai fi reluat programul “Casa Verde Fotovoltaice?” Ce spune ministrul Mediului
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că programul “Casa Verde Fotovoltaice”, momentan suspendat, este în analiză, ...
Ce spun oamenii lui Isărescu despre cursul leu-euro
Ce spun oamenii lui Isărescu despre cursul leu-euro
Cursul de schimb este nod de interacţiune al mai multor blocuri ale economiei, fiind afectat de factori ce ţin de poziţia ...