Reprezentanţii Dacia l-au informat pe Băsescu despre lansarea unui nou model în 2013

Reprezentanţii Dacia Renault l-au informat pe preşedintele Traian Băsescu, în întrevederea de miercuri de la Palatul Cotroceni, că în 2013 vor lansa un nou model Dacia şi că strategia grupului este să continue investiţiile pe termen lung în România.
Economica.net - mie, 14 nov. 2012, 21:28
Reprezentanţii Dacia l-au informat pe Băsescu despre lansarea unui nou model în 2013

„Reprezentanţii Dacia – Renault l-au informat pe domnul preşedinte Traian Băsescu că strategia grupului în România este de a continua investiţiile pe termen lung, că vor fi continuate proiectele de creştere a capacităţii de producţie pentru motoare, cutii de viteze şi turnătorie şi că anul viitor va fi lansat un nou model Dacia”, informează un comunicat de presă al Preşedinţiei transmis MEDIAFAX.

De asemenea, reprezentanţii Dacia – Renault au menţionat faptul că grupul se află în România pentru a rămâne şi că uzina din Tanger, în Maroc, a fost creată pentru a suplimenta producţia unităţii de la Piteşti şi nu pentru a o înlocui.

La rândul său, preşedintele Băsescu a a afirmat că „autorităţile române vor continua să sprijine şi să stimuleze sectorul industrial deoarece există convingerea că o Europă fără industrie nu poate fi o Europă prosperă”.

El a adresat mulţumiri pentru investiţiile de 2 miliarde euro pe care grupul Renault le-a făcut în România şi pentru cele 18.000 de locuri de muncă pe care compania le-a creat în ţara noastră, dar şi pentru faptul că a transformat Dacia într-o marcă de talie mondială.

Delegaţia grupului a fost condusă de Jean-Cristophe Kugler, preşedinte al Consiliului de Administraţie Automobile Dacia şi director coordonator al regiunii Euromed la Renault.

Preşedintele Băsescu a participat marţi la evenimentul de lansare pe piaţa românească a noilor versiuni ale modelelor Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway.

El a spus că noile modele Dacia confirmă capacitatea României de a produce maşini la vârf de tehnologie industrială, el exprimându-şi speranţa că Dacia va deveni „maşina Africii” având în vedere prestigiul şi aprecierea de care se bucură marca românească pe acest continent, precum şi oportunităţile de vânzări pe care le oferă ţările africane.

Te-ar mai putea interesa și
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Lensa, liderul pieței de optică din România, marchează un moment-cheie în evoluția sa prin atragerea în acționariat a două grupuri cu reputație internațională: OH Holding Limited,......
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Societatea Națională Romgaz a anunțat astăzi că în primele zile ale lunii iunie a început lucrările de foraj ale ...
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda opoziției îndârjite a Slovaciei și Ungariei
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda ...
Ungaria şi Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% în această perioadă
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% ...
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele patru luni din 2025 la 629.600 de tone echivalent petrol (tep), ...