Reprezentanţii FMI se întâlnesc cu Ponta, Petrescu şi Vâlcov la Guvern, mâine

Premierul Victor Ponta, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, şi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, se vor întâlni miercuri la ora 10,00 la sediul Guvernului cu misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene, potrivit unor surse guvernamentale.
Economica.net - mar, 09 dec. 2014, 08:23
Reprezentanţii FMI se întâlnesc cu Ponta, Petrescu şi Vâlcov la Guvern, mâine

În 4 decembrie, ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, arăta că negociază un deficit bugetar de 1,4% din PIB pentru 2015, iar două componente – alocările suplimentare pentru armată şi cofinanţarea fondurilor europene sunt negociate separat, scrie Agerpres.

Vâlcov a precizat, la momentul respectiv, că se negociază o alocare suplimentară de 0,2-0,3% din PIB pentru armată şi sume pentru cofinanţarea fondurilor europene, unde ‘se pare că solicitarea va fi acceptată’.

După primele zece luni din acest an, execuţia bugetară s-a încheiat cu un excedent de 0,29% din PIB faţă de un deficit de 1,18% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent.

Pentru 2014, autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/ au convenit un deficit bugetar de 2,2% din PIB atât pe metodologia cash, cât şi pe metodologia ESA a Uniunii Europene.

O misiune comună de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) se află la Bucureşti în perioada 2-10 decembrie pentru a discuta cu autorităţile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...