Reprezentanţii FMI se întâlnesc cu Ponta, Petrescu şi Vâlcov la Guvern, mâine
În 4 decembrie, ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, arăta că negociază un deficit bugetar de 1,4% din PIB pentru 2015, iar două componente – alocările suplimentare pentru armată şi cofinanţarea fondurilor europene sunt negociate separat, scrie Agerpres.
Vâlcov a precizat, la momentul respectiv, că se negociază o alocare suplimentară de 0,2-0,3% din PIB pentru armată şi sume pentru cofinanţarea fondurilor europene, unde ‘se pare că solicitarea va fi acceptată’.
După primele zece luni din acest an, execuţia bugetară s-a încheiat cu un excedent de 0,29% din PIB faţă de un deficit de 1,18% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent.
Pentru 2014, autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/ au convenit un deficit bugetar de 2,2% din PIB atât pe metodologia cash, cât şi pe metodologia ESA a Uniunii Europene.
O misiune comună de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) se află la Bucureşti în perioada 2-10 decembrie pentru a discuta cu autorităţile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015.