Reprezentanţii industriei eoliene europene solicită autorizaţii pentru noi parcuri

24 02. 2022
parc eolian

„În multe ţări, lipsa de proiecte autorizate a condus la o situaţie în care dezvoltatorii oferă cel mai mic preţ posibil cu prilejul licitaţiilor şi este forate dificil să construieşti turbine eoliene la acele preţuri”, a declarat directorul general de la WindEurope, Giles Dickson.

Uniunea Europeană şi-a fixat ca obiectiv reducerea emisiilor de CO2 cu 55% până în 2030, ceea ce ar însemna că ponderea surselor regenerabile în producţia de energie ar trebui să crească cu 40%.

Pentru a atinge acest obiectiv, în fiecare an ar trebui instalate noi capacităţi eoliene echivalente cu 30 de Gigawaţi dar anul trecut de exemplu au fost instalate capacităţi de doar 11 Gigawaţi iar prognozele pentru următorii cinci ani arată că vor fi instalate capacităţi de 18 Gigawaţi în fiecare an, susţine WindEurope.

Creşterea cererii pentru energie eoliană, progresele tehnologice şi competiţia din rândul producătorilor de turbine eoliene a dus la scăderea subvenţiilor plătite de guverne pentru ca proiectele eoliene să fie construite iar unele state au organizat licitaţii fără niciun fel de subvenţie guvernamentală.

Între timp, preţurile mici au crescut concurenţa, iar costurile mai mari provocate de problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi preţurile mai mari la materii prime, precum oţel, au afectat marjele şi i-au forţat pe producătorii de turbine să majoreze preţurile şi să facă concedieri.

„În Europa avem cinci producători de turbine şi doar unul dintre ei face profit în prezent”, susţine Dickson.

Producătorii europeni de turbine eoliene Enercon, GE Renewable Energy, Nordex, Siemens Gamesa şi Vestas împreună cu WindEurope i-au trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în care o avertizează cu privire la situaţia dificilă prin care trece industria eoliană.

„Această situaţie este nesustenabilă..avem nevoie ca guvernele să simplifice şi să accelereze semnificativ acordarea de autorizaţii pentru noi parcuri eoliene”, a spus directorul general de la WindEurope.