Reprezentanţii UNTRR împart luni pliante cu protestul RCA la intersecţia Autostrăzii A1 cu Centura Bucureşti

Economica.net
22 08. 2016
1470182797202_67600800

Transportatorii rutieri au demarat o grevă japoneză şi vor circula zilnic o oră cu 30 km/h oriunde se află în România până când primele RCA vor fi reduse la valorile maximale conform datelor cuprinse în raportul întocmit anul acesta, pentru perioada 2013 – 2015, de către compania de consultanţă Milliman la cererea ASF, se arată într-un comunicat al UNTRR remis luni AGERPRES.

UNTRR împreună cu celelalte asociaţii patronale din transporturile rutiere vor organiza în data de 15 septembrie 2016 un mare protest la nivel naţional, după ce situaţia transportatorilor rutieri a devenit extrem de critică. Potrivit sursei citate, majoritatea operatorilor de transport sunt aduşi la faliment după ce tarifele de prima pentru transportul comercial de marfă şi persoane s-au majorat cu peste 300% faţă de anul precedent şi cu peste 500% faţă de anul 2014. Astfel, o poliţa RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns în acest moment la preţul de 22.000 lei pe an faţă de 4.000 lei în 2014.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.