Reprezentantul UE reproşează Rusiei presiuni exercitate asupra vecinilor estici ai UE

Economica.net
24 01. 2014
moscova_43945300

‘UE şi Rusia sunt doi parteneri inseparabili, dar în ultimii ani au acumulat dezacorduri serioase, cum ar fi neîndeplinirea obligaţiilor în cadrul OMC, o abordare diferită a relaţiilor dintre societatea civilă şi stat, Parteneriatul Estic, precum şi presiunea Rusiei asupra unora dintre vecinii noştri estici şi unele ţări din UE, ceea ce este inacceptabil’, a declarat Vygaudas Usackas, diplomat lituanian, citat de serviciul de presă al Reprezentanţei UE la Moscova.

Ambasadorul european nu a precizat despre ce ţări este vorba, scrie RIA Novosti.

Potrivit acestuia, Rusia şi UE ar putea deveni mai puternice dacă şi-ar construi relaţiile ‘pe încredere, pe respectul faţă de obligaţiile internaţionale, independenţa, suveranitatea şi alegerea liberă a vecinilor comuni’.

Un summit Rusia-UE este programat să se desfăşoare la 28 ianuarie, la Bruxelles, o ocazie cu care vor fi abordate divergenţele existente, inclusiv cele referitoare la ‘vecinii noştri comuni’, a mai spus diplomatul european, indicând că va fi discutată, în special, criza din Ucraina.