Repsol va primi 5 miliarde de dolari de la Argentina pentru naţionalizarea companiei YPF

Economica.net
27 11. 2013
i1gjjsm6zuj8_01482400

Despăgubirile sunt de două ori mai mici faţă de suma de 10,5 miliarde de dolari cerută de grupul spaniol.

Naţionalizarea anul trecut a participaţiei Repsol la YPF a înfuriat grupul petrolier, dar şi Spania. De asemenea, au apărut tensiuni privind atitudinea faţă de Argentina între Spania şi Mexic, unul dintre acţionarii importanţi ai YPF prin intermediul companiei petroliere de stat Pemex.

Planul privind despăgubirile a fost convenit la o întâlnire la Buenos Aires a reprezentanţilor guvernelor Spaniei, Argentinei şi Mexicului cu directori ai Repsol, ceea ce indică sprijinul puternic pentru un acord care să soluţioneze diferendul izbucnit în urmă cu 18 luni.

„Acordul iniţial are deja acordul managementului Repsol, al principalilor acţionari şi al guvernelor, ceea ce înseamnă că board-ul îl va aviza”, a spus una dintre sursele Reuters.

O altă sursă, apropiată unui membru al consiliului de administraţie, a declarat că este extrem de puţin probabil ca înţelegerea să fie respinsă în cadrul unei şedinţe care va avea loc miercuri.

YPF, cea mai mare companie petrolieră din Argentina, a fost naţionalizată în aprilie, după ce Argentina a acuzat Repsol că nu a crescut producţia suficient pentru a face faţă cererii locale.