Republica Moldova are toate şansele să obţină liberalizarea regimul de vize

Premierul moldovean, Iurie Leancă, a declarat joi seara, în cadrul emisiunii "Moldova în Direct", difuzată la postul public de televiziune Moldova 1, că R.Moldova are "toate şansele" să obţină un răspuns pozitiv la summitul de la Vilnius în privinţa liberalizării regimului de vize, relatează IPN.
Economica.net - vin, 18 oct. 2013, 16:12
Republica Moldova are toate şansele să obţină liberalizarea regimul de vize

Premierul moldovean a declarat că situaţia privind obţinerea unui regim liberalizat de vize este destul de favorabilă Republicii Moldova, iar Chişinăul are şanse să primească răspuns pozitiv la summitul care va reuni UE şi fostele ţări sovietice din cadrul Parteneriatului Estic la Vilnius, la sfârşitul lunii noiembrie, transmite IPN, în pagina online.

„Ceea ce vom face este să ne concentrăm toată atenţia asupra problemelor. Vom lucra în continuare. Miercurea viitoare, la Strasbourg, mă voi întâlni cu conducerea Parlamentului European, (…) următoarea instituţie care urmează să decidă asupra liberalizării regimului de vize. Se lucrează masiv în acest sens”, a declarat premierul moldovean în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, potrivit IPN.

Astăzi, ministrul moldovean de Interne, Dorin Recean, se va întâlni cu comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, însărcinată să analizeze şi să propună liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova.

La începutul acestei săptămâni, o misiune de experţi europeni a efectuat o vizită la Chişinău pentru a monitoriza şi evalua cum se descurcă Republica Moldova la implementarea fazei a doua a planului de acţiuni privind abolirea regimului de vize.

Totodată, Iurie Leancă a anunţat că săptămâna viitoare, pe 23 şi 24 octombrie, va efectua o vizită oficială la Strasbourg, unde va purta discuţii cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.

„La Strasbourg voi avea întrevederi cu conducerea Parlamentului European, instituţia care urmează să analizeze subiectul de liberalizare a regimului de vize, în momentul în care Consiliul Europei va face la Vilnius această recomandare”, a precizat el.

La summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova va trebui să semneze trei acorduri cu UE, şi anume Acordul de Asociere, Acordul de Liber-Schimb şi Acordul privind Liberalizarea Regimului de Vize.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...