„Noul guvern are de administrat treburile ţării într-o perioada dificilă, marcată de multiple crize, iar sarcina sa este să ofere siguranţă cetăţenilor şi să pună ţara pe un făgaş de dezvoltare în pofida acestor crize”, a menţionat în discursul său preşedinta Maia Sandu.
Ea s-a referit la sarcina de consolidare a securităţii Republicii Moldova în condiţiile în care tentativele de destabilizare sunt o realitate în ţară.
„Aşteptările oamenilor sunt foarte mari. Republica Moldova trebuie nu doar să reziste, ci şi să se dezvolte. Sarcina noului guvern este să ofere siguranţă şi să pună ţara pe un făgaş de dezvoltare în pofida crizelor. Aderarea la UE rămâne proiectul de ţară, ce va permite creşterea economică şi ridicarea nivelului de trai al oamenilor. Avem nevoie de paşi hotărâţi pentru a consolida securitatea ţării. Ameninţările la adresa ţării noastre sunt o realitate. Tentativele de destabilizare sunt o realitate”, a spus Maia Sandu.
Guvernul trebuie să continue efortul de curăţare a justiţiei şi să păstreze Republica Moldova în lumea ţărilor libere, a mai spus Maia Sandu. Ea a mulţumit totodată pentru efortul depus de fosta şefă a guvernului, Natalia Gavriliţa, în cele 18 luni de mandat în care a avut o sarcină dificilă.
Başcanul autonomiei găgăuze, Irina Vlah, şi-a reconfirmat jurământul de credinţă în componenţa noului guvern al Republicii Moldova.
Componenţa noii echipe guvernamentale nu s-a modificat prea mult, fiind schimbată conducerea doar a patru ministere. Astfel, Lilia Dabija a preluat portofoliul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, iar Victor Parlicov va conduce Ministerul Energiei. Ministerul Finanţelor va fi condus de către Veronica Sireţeanu, iar cel al titulară la Justiţie a fost numită Veronica Mihailov-Moraru.
Dorin Recean este al 16-lea prim-ministru al Republicii Moldova de la declararea independenţei Republicii Moldova în 1991, aminteşte Radio Chişinău.
Sursa foto: Facebook.com/GuvernulRepubliciiMoldova