Republica Moldova: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank vor fi lichidate pe 16 octombrie
Potrivit şefului guvernului de la Chişinău, Banca Naţională urmează să anunţe deschiderea licitaţiei pentru selectarea unui consorţiu de două companii internaţionale, care să realizeze cea de-a doua etapă a investigaţiilor începute de compania americană de audit Kroll în ceea ce priveşte tranzacţiile dubioase la cele trei instituţii şi recuperarea banilor sustraşi ilegal.
”Toţi aceşti paşi trebuie să fie parcurşi pentru a însănătoşi sistemul bancar. Termenul pentru selectarea companiilor internaţionale care să realizeze aceste acţiuni este de 30 de zile. Vom alege ceea ce este mai convingător şi mai profesionist. Faza ulterioară, recuperarea banilor, misiune care revine companiei juridice internaţionale, poate dura ani de zile în anumite situaţii, în funcţie de complexitatea problemelor şi de cât departe au fost ascunşi banii”, a mai declarat Valeriu Streleţ.
El a adăugat că nu trebuie să existe niciun fel de panică, întrucât toate aceste trei bănci au lichidităţi datorită injecţiilor financiare pe care le-a făcut Banca Naţională.
De amintit că Banca Naţională a Moldovei a decis, în cadrul şedinţei Comitetului pentru Stabilitate Financiară din 5 august, lichidarea celor trei bănci implicate în aşa-numitul ‘furt al secolului’ în urma căruia un miliard de dolari a dispărut la sfârşitul anului trecut, ceea ce a dus la slăbirea puternică a sistemului financiar al statului moldovean.
Lichidarea celor trei bănci constituie şi una din condiţiile Fondului Monetar Internaţional pentru negocierea unui nou acord de împrumut cu Republica Moldova, o misiune a instituţiei financiare internaţionale urmând să sosească la Chişinău în luna septembrie.