Republica Moldova caută noi furnizori de gaze naturale, pentru eventualitatea în care Gazprom taie livrările

20 09. 2022
MoldovaGaz

Spînu, care a condus echipa de negociatori a Republicii Moldova cu Gazprom în timpul unui an în care preţurile au crescut semnificativ, a declarat la postul de televiziune al ţării că gigantul rus este „imprevizibil”.

Autorităţile de la Chişinău pot accesa suma de 300 milioane de euro pusă la dispoziţie de BERD în eventualitatea opririi livrărilor ruseşti, a explicat Spînu.

„Deocamdată am ales şapte companii. Gazprom nu este printre ele”, a adăugat oficialul.

Compania de stat Moldovagaz anunţase marţi că a plătit pentru livrările din august şi urmează să plătească un avans de 50% pentru plata din septembrie, echivalentul a 33,89 de milioane de dolari, deşi surse Reuters susţine că nu este sigur dacă există fondurile pentru această plată.

Una din cele mai sărace ţări din Europa, Republica Moldova este puternic dependentă de gazele ruseşti, şi a fost puternic afectată de creşterea preţurilor după invadarea Ucrainei.

Oficialii din Republica Moldova susţin că Gazprom ar putea tăia gazele dacă una din condiţiile din contract nu este îndeplinită – finalizarea unui audit al datoriei sale acumulate pentru livrările de gaze, estimată la 709 milioane de dolari.

„Vom afla de decizia privind livrările de gaze în octombrie în ultima zi, probabil în ultimele ore”, a declarat Spînu.

Dar Ion Chicu, fost vicepremier al Republicii Moldova, şi-a exprimat dubiile privind planul de urgenţă al autorităţilor de la Chişinău.

„În privinţa preţurilor, Republica Moldova nu are alternativă la Gazprom, care întotdeauna va avea un preţ mai scăzut la gaze”, susţine Ion Chicu.

Conform formulei de preţ stabilite cu Gazprom, nivelul pentru octombrie va scădea la 1.200-1.300 de dolari, a adăugat fostul vicepremier.

Pe piaţa liberă, preţurile se află în prezent sub 2.000 dolari pentru 1.000 metri cubi.

Luni, Moldovagaz a solicitat autorităţii de reglementare a energiei permisiunea pentru a majora preţul gazelor pentru consumatori cu 31,5%. Noul preţ propus este de 1.382 de dolari pentru 1.000 metri cubi.

Sursa foto: Facebook.com/moldovagaz