Republica Moldova facilitează intrarea pe piaţa locală a investitorilor străini
În cadrul celei de-a cincea ediţii a forumului anual de afaceri Moldova Business Week, autorităţile de la Chişinău au transmis oamenilor de afaceri mesajul că sunt bineveniţi să investească în Republica Moldova.
Printre măsurile întreprinse pentru crearea unui mediu investiţional prielnic se regăsesc optimizarea impozitelor şi taxelor fiscale aferente activităţii de antreprenoriat, reducerea numărului de instituţii cu funcţii de control, reorganizarea Serviciului Vamal şi Fiscal, precum şi dezvoltarea proiectelor investiţionale în cadrul zonelor economice libere şi a parcurilor IT.
Rezultatul acestor măsuri fac din Republica Moldova o ţară atractivă şi o punte strategică pentru investitorii dintre Est şi Vest, se mai arată în comunicat.
„Guvernul Republicii Moldova este un partener de încredere şi un prieten al oamenilor de afaceri. În aces sens, am implementat o serie de reforme orientate spre eficientizarea condiţiilor de derulare a afacerilor şi rezultatele deja pot fi observate, iar cifrele sunt cele mai bune argumente. De 3 ani avem o economie stabilă, o creştere economică constantă, care a ajuns la 5,2% pentru prima jumătate de an – un indicator bun pentru ţările din regiune, avem un excedent bugetar de 2 miliarde lei. Astăzi în ţara noastră este mai simplu să lansezi afaceri, ai nevoie de o singură zi şi de 4 formalităţi. Cei care vor să investească trebuie să ştie că Republica Moldova este o ţară tânără, dar care creşte şi evoluează ferm. Eu vă invit să investiţi şi să creşteţi în Republica Moldova”, a declarat Pavel Filip, prim-ministru al Republicii Moldova, citat în comunicat.
La rândul său, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a vorbit despre cele mai importante măsuri întreprinse la nivel guvernamental menite să îmbunătăţească climatul investiţional, dar şi despre Acordurile de comerţ liber cu UE, care au oferit acces producătorilor autohtoni la o piaţă de peste 800 de milioane de consumatori.
„Printre cele mai importante măsuri vreau să menţionez reducerea numărului actelor permisive pentru agenţii economici – de la circa 400 la 152. Procedura a fost digitalizată. Prin intermediul Sistemului Informaţional Automatizat, care funcţionează ca un ‘Ghişeu Unic’, mediul de afaceri poate solicita peste o sută de documente în regim online. De asemenea, Guvernul a redus de la circa 70 la 13 numărul organelor cu funcţii de control. Vreau să menţionez Acordurile de comerţ liber cu UE, care ne-au oferit acces la o piaţă de peste 800 de milioane de consumatori. UE a devenit cel mai important partener, unde ajung 70% de exporturile moldoveneşti. Vrem ca ţara noastră să devină o destinaţie atractivă pentru investitori şi ştim cum să o facem”, a afirmat Chiril Gaburici, ministru al Economiei şi Infrastructurii Republicii Moldova.
În prima jumătate a acestui an, investiţiile străine în Republica Moldova au fost de 130 de milioane de dolari, în creştere cu 43 de milioane de dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.
Cel mai puternic partener de afaceri în acest sens rămâne România, care ocupă locul al doilea la capitolul investiţii din afara ţării cu peste 1.700 de întreprinderi şi locul întâi ca pondere în exporturile Republicii Moldova către Uniunea Europeană.
La rândul său, Maria Hurduc, director general Modern Buyer România, a arătat că piaţa din România reprezintă o oportunitate pentru firmele din Republica Moldova.
‘Atunci când companiile din Moldova au succes în România, o fac pentru că au înţeles că fiecare canal este un caz aparte. Toată lumea ştie că ‘Purcari’ este un succes pe piaţa românească, compania are un partener de distribuţie strategic cu foarte bune performanţe atât în retail-ul modern, cât şi în HoReCa. ‘Gitana’ este, de asemenea, o companie din Moldova, din ce în ce mai prezentă pe piaţa din România. 50% din vânzările totale ale companiei se realizează în România, asta spune multe despre modul în care compania a înţeles piaţa, oportunităţile. Cred în continuare că, România reprezintă o reală oportunitate pentru companiile din Republica Moldova şi dacă luaţi sector, cu sector şi analizaţi cu atenţie ceea ce se întâmplă pe rafturile marilor magazine veţi găsi cu siguranţă soluţia câştigătoare’, a arătat Hurduc.
Economia Republicii Moldova se împarte în 7 sectoare strategice: Energetică, Infrastructură, Automotive şi Electronică, Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Agricultură şi Industria Alimentară, Industria Uşoară şi, nu în ultimul rând, Turism, care în acest an au fost incluse într-un program investiţional de ţară InvestMoldova, cu motto-ul #GrowInMoldova – o iniţiativă lansată de Agenţia de Investiţii din Republica Moldova, ce are drept scop promovarea ţării şi atragerea investiţiilor sub un brand-umbrelă cu identitate grafică distinctă – Pomul Vieţii.
„Brandul investiţional al Republicii Moldova, un ‘Pom al Vieţii’, are rădăcini puternice şi multe ramuri solide, care încorporează toate sectoarele strategice ale economiei naţionale cu potenţial pentru investiţii. Fructele şi vinul, tradiţiile şi ospitalitatea sunt parte a ADN-ului naţiunii noastre, completate de domeniile în care ne dezvoltăm rapid, printre care domeniile TIC, Industria uşoară, Automotive şi Electronică, Turism, şi altele. Astfel, în simbol îşi găsesc expresie – patrimoniul moştenit şi promisiunea de a valorifica potenţialul din sectoarele relevante ale economiei actuale. InvestMoldova este o marcă-umbrelă, în cadrul căreia noi – statul, mediul de afaceri, cetăţenii, investitorii locali şi străini – ne vom uni eforturile pentru a dezvolta afacerile şi a creşte împreună în Moldova”, a susţinut Rodica Verbeniuc, director general al Agenţiei de Investiţii a Republicii Moldova.
Moldova Business Week este cel mai important eveniment naţional în domeniul afacerilor, organizat la Chişinău începând din anul 2014.
În fiecare an forumul de afaceri a reunit un număr important de autorităţi, agenţi economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanţatori din ţară şi din străinătate, iar interacţiunea dintre participanţi a culminat cu încheierea a zeci de parteneriate, care au contribuit la dezvoltarea economiei naţionale şi a relaţiilor comerciale cu parteneri externi.
Ediţia din acest an a avut loc sub umbrela brandului de ţară – InvestMoldova şi a adunat peste 1.000 de oameni de afaceri experţi şi potenţiali investitori din 30 de ţări.