Republica Moldova: Igor Dodon anunţă că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa Legii privind propaganda rusă

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat joi că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la aşa-numita lege 'antipropagandă', fiind vorba de fapt de legea cu privire la propaganda rusă, despre care a afirmat anterior că nu o va promulga sub nicio formă, relatează canalele media de peste Prut.
Economica.net - joi, 04 ian. 2018, 12:57
Republica Moldova: Igor Dodon anunţă că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa Legii privind propaganda rusă

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a explicat că, în opinia sa, această lege ‘atentează la principiile democraţiei şi încalcă în mod direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi anume: dreptul la libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de opinie etc’.

De fapt, este vorba de un amendament la Codul Audiovizualului, care poate duce la interzicerea retransmiterii în Republica Moldova a programelor ruseşti de radio şi de televiziune ‘cu un conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic’, potrivit postului de radio Europa Liberă.

Amendamentul a fost propus de Partidul Democrat de guvernământ, cu scopul să apere ‘securitatea informaţională’ a Republicii Moldova în faţa unor ‘eventuale tentative de dezinformare şi manipulare din exterior’.

Parlamentul Republicii Moldova a votat în decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Codului Audiovizualului, ce prevede protecţia spaţiului informaţional şi asigură, potrivit autorilor, un standard european de prezentare a informaţiei politice, conform portalului Deschide.md.

Te-ar mai putea interesa și
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu de proporţii a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors,......
Petrom a obținut în instanță suspendarea amenzii de 4 milioane de euro pe care o primise în Republica Moldova
Petrom a obținut în instanță suspendarea amenzii de 4 milioane de euro pe care o primise în Republica Moldova
Petrom Moldova a obținut suspendarea deciziei Consiliului Concurenței cu privire la achitarea amenzii de 77,8 milioane ...
Fundamentul creşterii economice şi al securităţii financiare personale
Fundamentul creşterii economice şi al securităţii financiare personale
Într-un mediu economic marcat de volatilitate și incertitudini, investițiile pe piața de capital devin esențiale pentru ...
Digi a trecut de 22.000 de angajați în Europa. Câți bani aduce fiecare țară în care operează
Digi a trecut de 22.000 de angajați în Europa. Câți bani aduce fiecare țară în care operează
Digi Communications a raportat venituri totale de 1,75 de miliarde euro, un profit brut consolidat de 127 de milioane de ...