Republica Moldova: Nu s-a înscris încă niciun candidat pentru funcţia de preşedinte

Economica.net
14 11. 2011

Luni, Alianţa pentru Intergrare Europeană va continua negocierile cu grupul lui Igor Dodon, în condiţiile în care se insistă asupra candidaturii Zinaidei Greceanîi, pe de o parte, şi a lui Marian Lupu, pe de altă parte, relatează PRO TV Chişinău citat de Mediafax.

Potrivit preşedintelui comisiei pentru alegerea şefului statului, Tudor Deliu, până în prezent au fost 14 doritori care s-au adresat acesteia, însă niciunul nu a întrunit condiţiile necesare pentru înregistrare. Deliu precizează că în cazul în care nu va fi înregistrat niciun candidat, atunci primul tur al scrutinului poate fi considerat încheiat, urmând să se fixeze o altă dată pentru alegerea preşedintelui ţării.

Alegerea preşedintelui R.Moldova ar trebui să aibă loc vineri.