Republica Moldova primește un nou credit de 165 de milioane de euro de la BERD pentru cumpărarea de gaze naturale

28 07. 2023
Moldovagaz

Oficialul BERD a reamintit faptul că anul trecut instituţia financiară a oferit Republicii Moldova un împrumut revolving de 300 de milioane de euro pentru achiziţii de gaze, ceea ce a ajutat Moldova să achiziţioneze pentru prima dată gaze din surse alternative din Europa, în loc să ia de la grupul rus Gazprom.

„În 2023 vom continua să creştem finanţarea pentru Moldova. Am aprobat o finanţare suplimentară în valoare de 165 de milioane de euro pentru achiziţionarea de gaze… Fondurile, în valoare totală de 465 de milioane de euro, vor permite guvernului să cumpere 75% din gazul de care ţara are nevoie”, a spus Odile Renaud-Basso.

Livrările de gaze au provocat în mod frecvent tensiuni între Republica Moldova şi Rusia până la finele anului trecut, în condiţiile în care până acum Chişinăul a depins aproape în exclusivitate de Gazprom pentru importurile de gaze.

BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 71 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.


Sursa foto: Facebook.com/moldovagaz