Republica Moldova sărbătoreşte 33 de ani de independenţă

27 08. 2024
moldova 46898654

Evenimentul va fi sărbătorit la nivel naţional în toate satele şi oraşele Republicii Moldova cu depuneri de flori, expoziţii, competiţii sportive, concerte şi acţiuni comemorative, scrie Agerpres.

Programul manifestărilor oficiale de marţi debutează cu depunerea de flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate”, cu participarea preşedintelui parlamentului, Igor Grosu, şi a premierului Dorin Recean, ulterior membrii cabinetului de miniştri, parlamentari, deputaţi ai primului Parlament urmând să depună flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Preşedinta Maia Sandu a anunţat luni că a fost testată pozitiv pentru COVID-19, va sta izolată câteva zile şi nu va participa la evenimentele dedicate Zilei Independenţei Republicii Moldova.

„Eu, din păcate, am luat COVID, şi nu voi putea participa la evenimentele publice de astăzi şi de mâine (luni şi marţi – n.r.). Eu mă simt bine şi nu am alte simptome decât că sunt puţin mai obosită decât altădată, dar pentru a nu crea riscuri pentru altă lume, voi sta izolată pentru următoarele câteva zile”, a spus Maia Sandu, citată de Radio Chişinău.

Totuşi, în seara zilei de marţi, preşedinta Maia Sandu va susţine un discurs de felicitare pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) în jurul orei 21:35, în format video, anunţă Moldpres.

Agenţia de presă citată aminteşte că Republica Moldova va fi vizitată marţi de preşedinţii celor trei ţări baltice: Alar Karis, preşedintele Estoniei; Edgars Rinkevics, preşedintele Letoniei; şi Gitanas Nauseda, preşedintele Lituaniei.

Cei trei lideri baltici vor semna o declaraţie comună prin care îşi afirmă, încă o dată, sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În seara zilei de marţi, liderii Estoniei, Lituaniei şi Letoniei vor transmite un mesaj pentru cetăţenii din Republica Moldova şi de pe scena din PMAN, potrivit Radio Chişinău.

Maia Sandu a transmis marţi dimineaţă un mesaj în care i-a felicitat pe cetăţenii Republicii Moldova cu ocazia marcării a 33 de ani de la proclamarea Independenţei. „Moldova este casa noastră şi alegem un viitor în pace şi bunăstare. Ne scriem istoria. La Mulţi Ani, Moldova!”, a declarat Maia Sandu, citată de Moldpres.

„Mereu există opţiunea să renunţăm. Deciziile pe care le luăm ne pot ţine pe loc. Am fi putut abandona. Drumul pe care îl alegem poate fi greu. Ar fi putut să ne pese mai puţin. Am fi putut să renunţăm şi să ne pierdem curajul. Fiecare decizie pe care o luăm ne ţine pe loc sau ne duce înainte. Suntem ceea ce alegem zi de zi. Alegem să ne ridicăm, oricât de greu ar fi. Alegem să muncim pentru viitorul nostru. Perseverăm pentru copiii noştri. Alegem speranţa şi viaţa. Credem în puterea neamului nostru” – este mesajul transmis de Maia Sandu printr-un scurt video postat în mediul online.

Pe 27 august 1991, zeci de mii de cetăţeni întruniţi în Marea Adunare Naţională în centrul Chişinăului au cerut parlamentului să voteze independenţa. Membrii primului legislativ au votat în acea zi Declaraţia de Independenţă. Declaraţia originală a ars în timpul protestelor din 2009 la Chişinău, dar a fost refăcută în 2010, aminteşte Radio Chişinău.