‘Schema este din afară, unii au început-o, alţii au preluat-o. Toţi vor să controleze acest stat. Şi totul s-a făcut cu mâinile acestor ‘măscărici’ care trebuiau să apere Constituţia’, a afirmat Gofman, subliniind că devalizarea cu aproape un miliard de dolari a sistemului bancar moldovean a urmărit, între altele, preluarea controlului asupra rezervelor valutare naţionale.
‘Furtul miliardului’ nu a fost un secret pentru autorităţile de la Chişinău, iar despre dispariţia banilor s-a ştiut încă din 2013, susţine el, remarcând că, în acest proces, ‘toate băncile şi conducerea ţării au acţionat concertat’, scrie Jurnal.md.
Oficial, autorităţile moldovene au anunţat că, în 2014, în urma unor tranzacţii frauduloase, a fost sustras din trei bănci aproximativ un miliard de dolari la cursul din acea perioadă.
În dosarul devalizării sistemului financiar al Republicii Moldova ar urma să fie arestat şi fostul premier Iurie Leancă. ‘Lista este foarte lungă, mulţi vor fi traşi la răspundere. După Leancă, vor urma funcţionari publici de la diferite ministere şi alte structuri’, a adăugat fostul oficial moldovean.
Amintind de investigaţiile oficiale referitoare la dispariţia sumei ce echivala cu 15% din PIB, Gofman a indicat că, la cererea fostului premier Iurie Leancă, a fost format încă din august 2013 un grup pentru elucidarea situaţiei din sistemul bancar şi de la cele trei bănci devalizate (BEM, Unibank şi Banca Socială), grup de anchetă din care a făcut şi el parte. În acest grup erau prezente ‘practic toate structurile de stat: Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Ministerul Finanţelor. Practic au fost toate structurile şi Banca Naţională’, a spus el.
Potrivit acestuia, principalii actori implicaţi în ‘furtul miliardului’ sunt (fostul premier) Vlad Filat, (actualul primar de Orhei) Ilan Shor, Vlad Plahotniuc (‘eminenţa cenuşie’ a Partidului Democrat) şi omul de afaceri Veaceslav Platon, dar niciunul dintre aceştia nu este coordonatorul. Filat a fost condamnat, luni, la nouă ani de închisoare.
‘Coordonatorul este o persoană din anturajul lui Vlad Plahotniuc, nu este persoană publică (…) Eu nu am stat degeaba după ce am fost concediat, am adunat informaţii, am comunicat cu multe persoane din afara ţării. Aveţi un pic de răbdare, va veni timpul şi veţi cunoaşte numele coordonatorului’, a spus Gofman.
Mihail Gofman mai spune că a fost ameninţat în repetate rânduri şi că a fost concediat din CNA după ce a descoperit schema de fraudare a sistemului bancar: ‘Ei nu s-au aşteptat că vom descoperi totul aşa de repede. Am fost intimidaţi şi eu, şi chiar conducerea CNA. Am fost oprit pe stradă şi ameninţat. Este vorba despre persoane din anturajul celor de la guvernare’, a susţinut el.