Republica Moldova vrea începerea negocierilor pentru un nou program de cooperare cu FMI
În cadrul întrevederii, prim-ministrul moldovean i-a înmânat şefului misiunii FMI, Ivanna Vladkova-Hollar, scrisoarea adresată directorului Departamentului European al FMI, Poul Thomsen, în care este exprimată intenţia Guvernului de la Chişinău de a iniţia negocierile pe marginea unui nou program de colaborare cu FMI.
‘În scopul consolidării stabilităţii macroeconomice, continuării reformelor structurale şi diminuării impactului negativ al factorilor externi asupra dezvoltării economice a ţării, solicităm respectuos iniţierea negocierilor unui nou program de asistenţă şi lansăm invitaţia misiunii FMI să efectueze, în viitorul apropiat, o vizită la Chişinău, pentru a discuta noul program’, se menţionează în scrisoare, potrivit unui comunicat al Guvernului Republicii Moldova.
Chiril Gaburici a subliniat importanţa intensificării cooperării bilaterale şi a exprimat interesul autorităţilor moldoveneşti pentru o colaborare eficientă cu partenerii externi, inclusiv cu experţii FMI, în vederea accelerării reformelor menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor din Republica Moldova.
La rândul său, Ivanna Vladkova-Hollar a menţionat că discuţiile purtate în această săptămână cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei şi altor instituţii au fost utile. Potrivit oficialul FMI, urmează o analiză şi stabilire a priorităţilor pentru activitatea pe mai departe a misiunii. Ivanna Vladkova-Hollar şi-a exprimat convingerea că dialogul dintre FMI şi Republica Moldova va fi în continuare unul deschis, constructiv şi eficient, se mai arată în comunicat.