Republicanii au blocat în Senat formarea unei comisii independente care să investigheze asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie

Senatorii republicani au blocat vineri crearea unei comisii independente de anchetă cu privire la asaltul asupra Capitoliului dat pe 6 ianuarie de susţinători ai lui Donald Trump, senatorii respectivi afirmând că investigaţiile poliţiei şi cele parlamentare sunt suficiente, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 mai 2021, 21:27
Republicanii au blocat în Senat formarea unei comisii independente care să investigheze asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie

Ar fi fost nevoie de 10 voturi republicane care să se adauge celor 50 ale democraţilor pentru a se limita timpul dezbaterilor în Senat şi a se ajunge la un vot final cu majoritate simplă în privinţa acestei comisii, care a fost deja aprobată de Camera Reprezentanţilor.

Însă numai şase republicani au votat pentru, un rezultat ce arată divizările profunde cu care se confruntă în continuare Statele Unite la aproape cinci luni după atacarea sediului Congresului, dar şi influenţa considerabilă pe care încă o exercită fostul preşedinte republican în tabăra sa.

Citește și: https://www.economica.net/donald-trump-rudolph-giuliani-i-doua-organiza-ii-fasciste-au-fost-da-i-in-judecata-pentru-insurec-ia-de-la-capitoliu_197142.html

Senatorii republicani Bill Cassidy, Susan Collins, Lisa Murkowski, Rob Portman, Mitt Romney şi Ben Sasse au votat vineri ‘da’ la votul de procedură privind înfiinţarea comisiei, dar ceilalţi, în frunte cu liderul lor din Senat, Mitch McConnell (foto), s-au opus, denunţând un ‘exerciţiu pur politic’, care nu ar ajuta cu nimic în plus anchetele de poliţie deja în desfăşurare, cu aproape 450 de arestări în rândul atacatorilor.

Pe 19 mai, doar 35 din cei 211 de republicani din Camera Reprezentanţilor votaseră în favoarea creării comisiei.

Apărătorii acestei comisii, susţinută şi de preşedintele Joe Biden, argumentează că ar fi fost formată din cinci membri aleşi de democraţi şi cinci aleşi de republicani, pe modelul exact al celei create după 11 septembrie 2001 şi care beneficiase de un sprijin puternic din ambele tabere.

Citește și: https://www.economica.net/proteste-sua-violente-washington-america-morti-trump-biden_195134.html

Acuzat de ‘incitare la insurecţie’ de către Camera Reprezentanţilor, fostul preşedinte Donald Trump a fost achitat în februarie la capătul unui proces în Senat, în lipsa voturilor suficiente din partea republicanilor.

Te-ar mai putea interesa și
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost amendați. Au fost dispuse și alte sancțiuni
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunșat astăzi că, în perioada 21.07- 25.07.2025, comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025 au efectuat verificări la 173......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din DN 73C, estimate la peste 100 de milioane de euro
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din ...
Lucrările pentru lotul 2 al legăturii A1 Sibiu - Pitești cu Râmnicu Vâlcea, cunoscută ca "secțiunea 6", sunt estimate ...
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile obiective. Am primit sute de mesaje
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile ...
Sute de mesaje au fost primite în urma punerii în transparenţă decizională a Hotărârii de Guvern privind reorganizarea ...
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu de caniculă în București și cinci județe din Muntenia de duminică dimineață până luni
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod roşu de caniculă, val de căldură persistent ...