Republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk propun propriul plan de pace, care coincide cu cel al lui Putin

Economica.net
04 09. 2014
cms_image_000027221_88759900

Printre măsurile propuse de interlocutorii agenţiei se numără proclamarea, începând cu 5 septembrie, orele locale 14.00, a regimului de încetare a focului de către forţele militare ale Ucrainei şi unităţile armate din sud-est, precum şi interzicerea zborurilor aviaţiei de luptă deasupra teritoriilor republicilor autoproclamate.

Se propune ca funcţia de control asupra respectării condiţiilor de armistiţiu şi de monitorizare a situaţiei din ‘republicile’ Lugansk şi Doneţk să fie delegată Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Pentru aceasta, reprezentanţii republicilor propun ‘împărţirea zonei de securitate create în cinci sectoare, în care să existe câte o misiune de observatori formată din 40 de oameni, cu 3-4 posturi de observaţie staţionare şi 2-3 posturi mobile’. Totodată, posturile trebuie să fie asigurate cu mijloace de observaţie, de comunicare şi reperare video.

Proiectul planului presupune, de asemenea, deschiderea de la 7 septembrie, ora locală 10.00, a unor coridoare umanitare pentru refugiaţi şi livrarea de ajutoare umanitare în oraşele Doneţk şi Lugansk cu transportul auto şi feroviar.

Analiştii constată că propunerile republicilor autoproclamate coincid cu planul pentru reglementarea situaţiei din estul Ucrainei dat publicităţii la 3 septembrie de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.