Restabilirea unui zbor direct între Bucureşti şi New Delhi, discutată de Tăriceanu şi ambasadorul Indiei

Restabilirea unui zbor direct între Bucureşti şi New Delhi a fost pe agenda discuţiilor care au avut loc joi cu prilejul primirii de către preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a ambasadorului Republicii India în România, Thanglura Darlong, aflat în vizită de prezentare.
Economica.net - joi, 13 sept. 2018, 14:40
Restabilirea unui zbor direct între Bucureşti şi New Delhi, discutată de Tăriceanu şi ambasadorul Indiei

Preşedintele Senatului a transmis ambasadorului indian felicitări pentru numirea în funcţie, urându-i succes în îndeplinirea misiunii sale, a informat un comunicat al Senatului.

În cadrul discuţiilor, Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanţa schimburilor de vizite la nivel înalt, precum şi la toate nivelurile de reprezentare parlamentară şi schimburile de delegaţii în domeniile economic, cultural, tehnico-ştiinţific şi universitar. El a exprimat interesul pentru restabilirea unui zbor direct între Bucureşti şi New Delhi, pentru a dinamiza schimburile comerciale şi turismul în ambele sensuri, a informat sursa citată.

De asemenea, preşedintele Senatului a transmis satisfacţia cu privire la prezenţa investiţiilor indiene în România şi dorinţa ca interacţiunea şi cunoaşterea reciprocă între comunităţile de afaceri să sporească cu scopul de a valorifica gradul de complementaritate existent între cele două economii.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...