Restanţele la creditele acordate firmelor şi populaţiei au scăzut cu peste 11%, în 2014

Economica.net
28 01. 2015
bani_57794336569_57815500

Din această sumă, peste 12,1 miliarde lei erau restanţe în moneda naţională, în scădere cu 6,5%, iar circa 16,6 miliarde lei în valută, acestea fiind mai mici cu 15,4%. Din totalul restanţelor, circa 9,779 miliarde lei proveneau din Bucureşti, scrie Agerpres.

Totalul creditelor se ridica la peste 213 miliarde lei, la finele anului 2014, valoarea fiind mai mică cu 3,1% decât în 2013, din care 92,1 miliarde lei erau în moneda naţională şi restul în valută. Valoarea totală a creditelor acordate firmelor se ridica la 106,8 miliarde lei, iar a populaţiei la 102,2 miliarde lei.

În ceea ce priveşte creditele acordate populaţiei, cele pentru consum totalizau 48,781 miliarde lei, pentru locuinţe – 45,460 miliarde lei, iar pentru alte scopuri – 6,709 miliarde lei.