Restanţele la creditele de peste 20.000 de lei au scăzut cu peste un miliard de lei, în iulie
Aceste restanţe, pe care le centralizează Centrala Riscului de Credit, reprezentau în iulie 12,55% din totalul sumelor datorate de clienţi băncilor, procentaj în scădere faţă de luna anterioară, când era de 13,02%.
Din suma totală a restanţelor, 86,3% (27,89 miliarde de lei) sunt credite neplătite de peste 90 de zile, în scădere de la 29,77 miliarde de lei în iunie 2014.
Şi în cazul persoanelor fizice, restanţele la bănci au scăzut în iulie 2014 faţă de luna anterioară cu 1,1 miliarde de lei (15,7%), până la 5,89 miliarde de lei.
Pe ultimele 12 luni, sumele restante înregistrate de populaţie au fost tot în scădere, cu 651 de milioane de lei (9,95%), de la 6,54 miliarde de lei în august 2013, la 5,89 miliarde de lei în iulie anul acesta.
Peste 89% din totalul sumelor restante ale persoanelor fizice, în iulie 2014, reprezentau întârzieri la plată mai mari de 90 de zile.
Pe de altă parte, numărul de restanţieri persoane fizice a scăzut atât în ultimul an, de la 197.956 persoane în august 2013 la 176.186 în iulie 2014 (11%), cât şi în ultima lună, cu 9.816 persoane, de la 186.002 câţi erau în iunie 2014.
În total, numărul clienţilor cu restanţe la bănci s-a redus atât în ultimul an, de la 230.610 persoane în august 2013 la 206.745 în iulie 2014 (10,35%), cât şi faţă de luna precedentă, cu 11.255 de persoane, de la 218.000, în mai.
Numărul interogărilor la centrala Riscului de Credit a crescut de la 167.922 în iunie, la 180.168 o lună mai târziu (7,29%). Astfel, numărul de interogări l-a depăşit pe cel de acum un an, când s-a ridicat la 159.996.