Restanţele la creditele de peste 20.000 de lei au scăzut nesemnificativ, în ianuarie, la 31,39 miliarde lei
Aceste restanţe, pe care le centralizează Centrala Riscului de Credit, reprezentau, în ianuarie, 11,44% din totalul sumelor datorate de clienţi băncilor.
Din suma totală a restanţelor, 88,3%, respectiv 27,7 miliarde de lei, sunt credite neplătite de peste un an, în creştere uşoară de la 27,59 miliarde de lei în decembrie.
Numărul clienţilor cu restanţe la bănci a crescut, însă, în ianuarie faţă de decembrie, de la 198.690 la 206.813, dar rămâne sub nivelul înregistrat în urmă cu un an, când au fost 217.799 de restanţieri.
Numărul interogărilor la Centrala Riscului de Credit a scăzut de la 99.429, în decembrie, la 96.534 o lună mai târziu, şi rămâne cu mult sub numărul înregistrat în luna februarie 2015 (156.204).
În cazul persoanelor fizice, restanţele la creditele de peste 20.000 de lei au scăzut în ianuarie, faţă de decembrie, cu 4 milioane de lei, până la circa 6,051 miliarde de lei, de la 6,055 miliarde de lei cu o lună în urmă, şi reprezentau 6,24% din totalul sumelor datorate. Şi în acest caz, cele mai multe restanţe, respectiv 91%, reprezintă credite neplătite de peste un an.
Numărul de restanţieri, persoane fizice, a crescut în ianuarie la 163.362, de la 157.984 cu o lună în urmă, dar rămâne sub cel consemnat în urmă cu un an, când erau 173.668 de restanţieri.