Restanţele la creditele în lei, în scădere cu 4,6%. Cele la împrumuturile în valută au coborât cu 1,5%, în mai
Totalul creditelor în lei atingea, în mai, 181,64 miliarde de lei (cu 0,38% sub valoarea din luna precedentă), din care 66,245 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 111,479 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.
Creditele în valută totalizau aproximativ 91,041 miliarde echivalent lei în mai 2020 (cu 1,16% mai puţin faţă de aprilie 2020), din care 51,946 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 33,592 miliarde de lei credite luate de populaţie.
Bucureştenii aveau, la finele lunii mai, credite în lei restante în sumă de 1,89 miliarde de lei şi în valută de 816,4 milioane de lei (echivalent).
Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 64,86 miliarde de lei, iar al celor în valută la 46,614 miliarde de lei.