Restart Energy a semnat contractul de racordare pentru proiectul solar de 50 MW de la Sărmășag, județul Sălaj

17 01. 2022
R. Power fotovoltaice
R. Power

“Acest proiect de 50 MW este primul pas al Restart Energy în strategia de dezvoltare și integrare a segmentului de upstream al companiei cu proiecte de energie regenerabilă de 500 MW până la finalul lui 2025. Restart Energy și-a propus ca în fiecare din următorii cinci ani să cumpere sau să dezvolte proiecte de 100 MW. Proiectele vor necesita investiții estimate la 100 de milioane de dolari anual și sunt vizate domeniile solar, eolian, biogazului, biomasei și energiei geotermale”, arată comunicatul.

Parcul de la Sărmășag va avea o producție anuală de energie de 55 mil.KWh – suficientă pentru alimentarea a aproximativ 30.000 de gospodării cu energie verde. Prin punerea în funcțiune a acestuia se va evita eliberarea în atmosferă a 1,23 mil tone CO2 pe perioada de operare de 25 ani.

Proiectul de la Sărmășag a fost achiziționat la stadiul de „brownfield” de la o echipă de dezvoltatori cu experiență în domeniul parcurilor de energie verde.

Prin acest proiect, Restart anunță că își propune să creeze 100 de locuri de muncă temporare (în timpul construcției) și 15 permanente – pe perioada de operare.

„Ne bucurăm că am reușit să avansăm în dezvoltarea unui activ regenerabil important, care  produce energie curată, verde. Construcția este estimată să înceapă in primăvara anului acesta și sperăm că primii KWh verzi produși de soare să fie introduși în rețea cel târziu în primul trimestru din 2022. În perioada următoare, Restart Energy se va concentra pe producerea sustenabilă a energiei electrice active prin utilizarea energiei solare”, spune Armand Domuța, CEO și fondator al Restart Energy.

Restart Energy a avut în 2021 o cifră de afaceri de aproximativ 180 milioane de lei. Planurile managementului sunt ca în 2022 compania să își majoreze cifra de afaceri la 300 de milioane de lei cu un profit net de 50 milioane de lei.

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.

În februarie 2021, Restart Energy a încheiat cu succes prima sa emisiune de obligațiuni dedicate dezvoltării și achiziției de active de producție a energiei regenerabile în România, atrăgând astfel  16,3 milioane de lei. Oferta a fost suprasubscrisă, subliniind interesul ridicat al investitorilor pentru companie, dar și pentru segmentul energiei verzi.

Anul acesta, Restart Energy țintește finalizarea lucrărilor la proiectul de 50 MW în valoare de 40 milioane de euro, obținerea autorizației de construire pentru încă 500 MW și realizarea de proiecte solare fotovoltaice pentru clienții industriali în valoare de 20 milioane de euro.