Cîţu propune ca restaurantele cu tot personalul vaccinat să rămână deschise indiferent de nivelul ratei de infectare
„Am avut discuţii şi cu restaurantele, pentru că au fost lovite în această perioadă cel mai mult restaurantele în această perioadă de criză. Pentru restaurante am propus, nu este o decizie luată, discutăm, ca dacă îşi vaccinează tot personalul, să fie deschişi tot timpul şi că nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. Poate să fie deschis cu 5% din capacitate, dar să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. (…) Să nu mai fie dacă are tot personalul din acea unitate vaccinat. Restaurantul în care tot personalul este vaccinat ar putea avea un statut special”, a spus Florin Cîţu.
În opinia sa, şi companiile mari din România ar trebui să-şi vaccineze tot personalul, pentru a nu mai avea focare, scrie Agerpres.
Premierul a susţinut că după atingerea pragului de vaccinare de 70% se poate lua în calcul şi renunţarea la mască în spaţiul public.
Singura soluţie pentru a merge la concerte, la mare şi la restaurant este vaccinarea – Cîţu
Premierul Florin Cîţu a declarat luni că singura soluţie pentru a merge la concerte, la mare sau în străinătate, precum şi pentru a avea restaurante deschise este vaccinarea.
„Am avut anul trecut două luni de zile economia închisă. Starea de alertă nu a rezolvat nimic, doar a amânat nişte lucruri. Anul trecut aşteptam acest vaccin, care a venit foarte rapid. Putem să revenim la normal foarte rapid. Trebuie doar să mergem să ne vaccinăm. Este singura soluţie. (…) Dacă vrem să mergem la concerte, trebuie să ne vaccinăm, dacă vrem să mergem la mare, trebuie să ne vaccinăm. Dacă vrem să mergem prin România, trebuie să ne vaccinăm. Dacă vrem să plecăm din România, trebuie să ne vaccinăm. Dacă vrem să avem restaurantele deschise, trebuie să ne vaccinăm. Teatrele, dacă vrem să fie deschise, trebuie să ne vaccinăm. Cinematografele – trebuie să ne vaccinăm. Toarte aceste lucruri depind de noi. Dacă vrem să revenim la normalitate, să fie economia deschisă, să nu mai purtăm mască, trebuie să ne vaccinăm”, a declarat Florin Cîţu la Digi24.
Acesta a susţinut că prima etapă pentru relaxarea condiţiilor o reprezintă vaccinarea a cinci milioane de români.
„Dacă vrem să revenim la normalitate, trebuie să avem această campanie de vaccinare de succes. Cinci milioane de persoane vaccinate la 1 iunie este prima etapă în care putem să relaxăm din condiţii. (…) Asta înseamnă 35% din populaţia activă. De exemplu, la Cluj avem 30% din populaţie. La Bucureşti suntem la 20%. Vor fi şi zone unde vom avea mai multă populaţie”, a spus Cîţu.
Referitor la faptul că există o diferenţă între capacitatea de vaccinare la nivel naţional şi numărul de persoane vaccinate zilnic, acesta a afirmat că va discuta cu cei care administrează platforma de programare.
„O să vorbesc şi cu cei care se ocupă de platformă să vedem dacă este cumva o problemă pe platformă. Eu am făcut tot ce trebuie să avem vaccinuri în România. Le avem acum. Ele vin săptămânal, sunt doze de vaccin din toate tipurile. Eu cred că implicarea tuturor actorilor din economie va ajuta foarte mult această campanie de vaccinare. Până la urmă, depinde doar de noi. (…) Voi discuta să vedem ce se întâmplă cu cei care administrează platforma”, a precizat premierul
„Locul în față” la concerte, la restaurant, la hotel etc. va aparține vaccinaților, a admis luni seara premierul Florin Cîțu, precizând că această propunere vine nu din partea guvernului, ci din partea industriei.
„Industria spune că sunt gata să deschidă pentru cei care se vaccinează. Eu vreau să mă asigur că toți românii au acces la vaccin și nu există discriminare. Dacă ai avut acces la vaccin și n-ai vrut să te vaccinezi…, o să fie complicat”, a spus premierul făcând un gest ce sugerează că e o decizie pe care fiecare și-o asumă.
Astfel, restaurantele care își vaccinează întreg personalul ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidență din localitatea în care se află, a declarat, luni seara, la Digi24, premierul Florin Cîțu. El a precizat că este o posibilitate aflată încă în discuție și că propunerea vine dinspre industria HoReCa.
„Trebuie să vedem partea asta de după pandemie și am avut discuții cu restaurantele, pentru că au fost lovite cel mai mult în perioada asta de pandemie, din păcate. Pentru restaurante am propus și discutăm – nu este o decizie luată, dar discutăm – ca dacă își vaccinează tot personalul, și hotelierii și așa mai departe, să fie deschiși tot timpul, să nu mai fie legați de rata de incidență. Deci, poate să fie deschis, poate cu 50 la sută din capacitate, dar să nu mai fie legați de rata de incidență – crește, scade rata de incidență, să-i închidem. Să nu mai fie (închis), dacă are tot personalul în acea unitate vaccinat”, a detaliat Florin Cîțu.