Restaurantele şi cafenelele în interiorul clădirilor, redeschise de la 1 septembrie în anumite condiţii

Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori, a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La evenimentele private în spaţiu închis pot participa 50 de persoane, iar la cele în aer liber - 100. În aceleaşi condiţii referitoate la incidenţa cazurilor, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului.
Economica.net - vin, 28 aug. 2020, 04:40
Restaurantele şi cafenelele în interiorul clădirilor, redeschise de la 1 septembrie în anumite condiţii

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, Hotărârea numărul 43, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

„Cele mai importante prevederi ale acestei hotărâri sunt:

– redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităţilor de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
– limitarea la nivel naţional a programului de funcţionare a teraselor între orele 06.00-24.00;
– creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spaţiu închis, respectiv 100 în spaţiu deschis;
– actualizarea listei ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat”, a arătat sursa citată.

Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori/ La evenimentele private în spaţiu închis pot participa 50 de persoane

Conform Hotărârii 43, „Se aprobă reluarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori”.

De asemenea, se stabileşte că, în judeţele respective, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pot decide restricţionarea sau închiderea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori. Totodată, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

„Se aprobă deschiderea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
Se aprobă deschiderea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru clienţii cazaţi în hotel, în judeţele în care, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depăşeşte pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea activităţii restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori”, se arată în hotărâre.

Documentul prevede că se aprobă desfăşurarea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

„Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 50 de persoane în interior şi de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii”, scrie în hotărâre.

CNSU a menţinut măsura privind suspendarea activităţii cluburilor, discotecilor şi a barurilor în interiorul clădirilor.

„Activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii. (2) În condiţiile alin. (1) organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/municipiul Bucureşti este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori”, mai prevede documentul.

Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricţionarea sau închiderea activităţilor culturale prevăzute la alin. (1) dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activităţilor culturale prevăzute la alin. (1), dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Conform sursei citate, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru investiţii în lucrări de corectare a......
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Cinci oferte de la constructori din România, Turcia şi Ucraina au fost depuse, astăzi, pentru construirea lotului 1 D ...
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din alte cheltuieli ale statului
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Cotaţiile futures la cacao au atins miercuri un nou maxim istoric, de peste 12.000 de dolari pe tonă, la bursa de la New ...