Restricţii de circulaţie în Bucureşti, între orele 5.00 şi 17.00, pentru protestul transportatorilor

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, joi, în Capitală, între orele 5.00 şi 17.00, pentru mitingul transportatorilor, care au anunţat că vor protesta în Piaţa Victoriei faţă de tarifele mari ale asigurărilor auto obligatorii, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 14 sept. 2016, 20:39
Restricţii de circulaţie în Bucureşti, între orele 5.00 şi 17.00, pentru protestul transportatorilor

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, între orele 9.00 şi 15.00 va avea loc, în Piaţa Victoriei, o adunare publică, precizând că între orele 5.00 şi 7.00 sunt aşteptate să ajungă la protest mai multe vehicule din provincie. Acestea vor veni din zonele Autostrada A1 – Liceul Industrial nr. 8, Autostrada A2 – Policolor, DN1 – Fântâna Mioriţa, DN2 – Parcul Plumbuita.

„Mijloacele de transport vor fi parcate sub îndrumarea efectivelor Brigăzii Rutiere, în funcţie de ocuparea spaţiului în Piaţa Victoriei, pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Presei Libere (zona centrală)”, precizează poliţiştii.

Începând cu ora 5.00, circulaţia va fi restricţionată pe Şoseaua Kiseleff, de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei şi de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Presei, permiţându-se permanent circulaţia pe Strada Arhitect Ion Mincu.

De asemenea, circulaţia va fi resistematizată, începând cu ora 5.00, prin asigurarea traficului pe două benzi pe sens în faţa clădirii Guvernului, între Bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bulevardul Lascăr Catargiu.

Traficul rutier se va desfăşura pe Calea Victoriei, Bulevardul Ion Mihalache, Strada Buzeşti şi Bulevardul Lascăr Catargiu.

Între orele 15.00 şi 17.00, participanţii şi autovehiculele vor părăsi zona, menţionează poliţiştii, care mai spun că restricţiile se vor aplica pâna la ora 17.00.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat, miercuri, că Ordonanţa de Urgenţă privind RCA va putea fi citită de către transportatori după ce va fi publicată pe site-ul ministerului Finanţelor, în cursul serii, urmând ca şoferii să decidă dacă vor protesta joi sau vor renunţa, însă nu vor exista noi discuţii cu ei.
„Ordonanţa de urgenţă adoptată astăzi (miercuri – n.r.) va fi publicată de Ministerul Finanţelor, care este iniţiatorul acestei Ordonanţe de Urgenţă. Deci textul ordonanţei se va regăsi pe siteul MFP, textul final, adoptat în şedinţa de Guvern, acolo unde transportatorii pot vedea forma finală a OUG, care va merge spre publicare la Monitorul Oficial”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

El a afirmat că transportatorii vor putea să vadă astfel textul Ordonanţei, să observe dacă ceea ce s-a discutat miercuri dimineaţă, împreună cu reprezentanţii Guvernului, ASF şi ai Consiliului Concurenţei, se regăseşte în textul Ordonanţei adoptate. „Publicarea în Monitorul Oficial, e o procedură, poate dura câteva ore”, a adăugat Iolu.

Întrebat dacă vor mai exista noi discuţii cu transportatorii, Iolu a negat. „Textul Ordonanţei va putea fi văzut de transportatori. Nu credem că este necesară încă o discuţie în acest moment. Textul este adoptat”, a precizat el.

El a subliniat faptul că Ordonanţa este varianta agreată de Guvern cu transportatorii, ASF şi Consiliul Concurenţei.

Patru dintre şase patronate ale transportatorilor rutieri susţin că ar putea să nu mai renunţe la protestul de joi, aşa cum anunţaseră anterior, motivând decizia prin faptul că există suspiciuni că Guvernul ar fi îngheţat, prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată miercuri, tarifele asigurărilor auto obligatorii (RCA) la niveluri prea mari faţă de cele solicitate de către transportatori.

Miercuri dimineaţă, reprezentanţi a şase asociaţii ale transportatorilor au avut, la sediul Guvernului, o întâlnire cu cei doi vicepremieri, Vasile Dâncu şi Costin Borc, cu preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, şi cu ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

În urma discuţiilor, reprezentanţii transportatorilor au anunţat că renunţă la protestul de joi.

După aprobarea în şedinţă de guvern a ordonanţei de urgenţă prin care se îngheaţă tarifele, reprezentanţii celor patru transportatori rutieri au revenit asupra deciziei.

„În măsura în care Guvernul nu anunţă astăzi, 14 septembrie 2016, valorile la care se vor îngheţa tarifele RCA, transportatorii rutieri vor continua pe 15 septembrie 2016 protestele naţionale. (…) Guvernul vrea să îngheţe tarifele RCA la camioane la 18.500 lei, însă patronatele din transporturile rutiere solicită un tarif de 4.907 lei”, a precizat comunicatul patronatelor.

Anunţul este semnat de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier Apulum şi Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE2002).

În acţiunile anterioare erau implicate alte două patronate – Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) şi Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), care nu mai doresc să continue protestul.

„Măsurile stabilite în această dimineaţă nu s-au concretizat până acum. Am cerut clarificări la Guvern şi la ASF despre modul concret în care vor fi stabilite tarifele de referinţă la RCA şi nu am primit niciun răspuns până la această oră. Există riscul ca aceste tarife să nu fie mai mici decât cele actuale. Doar patru asociaţii vor participa mâine la protest, unii au înţeles să renunţe”, a declarat miercuri preşedintele de onoare al FORT, Augustin Hagiu, pentru News.ro.

Cele patru patronate ale transportatorilor care anunţă posibilul protest susţin că tariful de 4.907 lei reprezintă dauna medie, de 18.500 lei, la care se adaugă frecvenţa daunei de 15,6%.

„Rezultă o primă medie tehnică de 2.886 lei, la care se adună cheltuielile administrative, revenind un tarif de 4.907 lei pe an la care toate daunele şi cheltuielile asigurătorilor sunt acoperite”, menţionează transportatorii.

Transportatorii cer şi demisia preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, considerat responsabil de creşterea semnificativă a tarifelor RCA în ultimul an.

Te-ar mai putea interesa și
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte......
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...