Primele restricţii din 2022 – Lista măsurilor propuse de CNSU

05 01. 2022
masca_32459000_88026800_82093400

„Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022”, se arată în hotărârea CNSU. Noile măsuri şi restricţii urmează să fie discutate în şedinţa de Guvern, iar dacă vor fi adoptate vor intra în vigoare din 8 ianuarie 2021.

Cele mai importante propuneri pentru restricţii, programul magazinelor, accesul în diverse locuri:

Masca de protecție va fi folosită în în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Masca trebuie să fie obligatoriu de tip medical sau FFP2.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune ca o serie de activităţi, precum competiţiile sportive sau cele culturale, să fie permise la o capacitate de 50%, în cazul în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Dacă această rată va creşte, participarea va fi permisă doar până la 30% din capacitatea maximă a spaţiilor.

Se propune în continuare că participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore) sau pentru persoanele trecute prin boală.

Singura excepţie de la rata de incidenţă de 1/1000 o reprezintă operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor. În cazul acestora activitatea va fi permisă până la 50% capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-22.00 în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Dacă rata de incidenţă va fi mai mare de 3/1.000 de locuitori, activitatea restaurantelor şi teraselor va fi permisă până la 30% din capacitatea maximă.

Se propune ca accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp să fie permis tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinări, testării sau trecerii prin boală, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și cu afișarea la intrare a numărului maxim de persoane care pot fi simultan în incintă.

40. Se propune ca activitatea de cazare în structurile de primire turistice să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Se propune menținerea interzicerii activității în baruri, cluburi și discoteci.

42.Se propune ca operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze şi să desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-22,00.

Se propune ca prin excepție de la prevederile pct. 42, în intervalul orar 22,00-05,00 operatorii economici să poată activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se propune ca prin excepție de la prevederile pct. 42, în intervalul orar 22,00-05,00 unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri să își poată desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Decizii-CNSU masca obligatorie ianuarie 2022

Se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafață a arenei, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

În cazul în care incidenţa COVID-19 este peste 1/1.000 de locuitori, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Aceleaşi reguli sunt propuse şi în cazul cinematografelor, concertelor sau spectacolelor.

De asemenea, se propune ca activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase, precum și a celor dispuse în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora să fie permisă până la 50% capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele / localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

De asemenea, se propune ca operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze şi să desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-22,00.