Restricţiile la frontiera cu Ruse pentru vehiculele cu masa mai mare de 12 tone, ridicate
„Partea bulgară a anunţat în această seară ITPF Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar de la Giurgiu, că au fost ridicate restricţiile de circulaţie pentru maşinile cu masa mai mare de 12 tone impuse miercuri dimineaţa din cauza căderilor de zăpadă şi a viscolului pe Drumurile Naţionale I-5 (Ruse-Byala) şi I-2 (Ruse-Razgrad). Acum circulaţia a fost reluată, tirurile care au aşteptat în parcările adiacente punctului de frontieră şi-au reluat traseul, dar se circulă în condiţii de iarnă”, a declarat miercuri pentru AGERPRES şeful ITPF Giurgiu, Viorel Chiran.
Potrivit acestuia, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, traficul se realizează pe trei artere de circulaţie şi toate cele trei cântare sunt în lucru.