Restrospectivă Europa 2015: Crize peste crize

Economica.net
24 12. 2015
flags_of_european_union_07782200

Parcă erau cu totul alte vremuri cele în care frământarea principală a Uniunii Europene era să facă față crizei euro. Acest lucru s-a întâmplat doar cu câteva luni în urmă. În ianuarie, în Grecia a venit la putere un politician de stânga, Alexis Tsipras, care i-a înfuriat şi speriat deopotrivă pe creditori. El s-a opus cererilor de reformă și austeritate, după cum de altfel promisese înainte de alegeri. Ce a urmat a fost un joc de poker între Atena și creditorii Greciei.

O reuniune de criză a urmat alteia. Despre „Grexit”, ieșirea Greciei din uniunea monetară, s-a vorbit nu o dată. Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble a creat reală rumoare în februarie cu sintagma „s-a terminat!”, care a părut să fie un adevărat ultimatum adresat grecilor. Ceva mai târziu, finanţistul-şef al Germaniei şi-a nuanţat întrucâtva declaraţiile, apreciind că nu ar fi exclus un „Grexit” temporar – o idee care a inflamat şi mai mult negocierile, şi aşa extrem de anevoioase.

La finalul verii, litigiul s-a încheiat (provizoriu), inclusiv datorită pasului decisiv făcut de guvernul elen, care s-a văzut constrâns să accepte condițiile creditorilor. Astfel, Grecia, care a primit un nou pachet de ajutor financiar, al treilea, a promis să implementeze reformele solicitate de europeni. Acest compromis a dezamorsat pentru moment situaţia. Chiar dacă actuala criza a datoriilor suverane din Europa este încă în desfășurare, ea pare mai uşor de controlat începând din vara trecută.

Nu puţini comentatori şi oficiali au fost de părere că imposibilitatea ajungerii la un consens în diferendul cu Grecia ameninţă nu doar moneda unică europeană, ci Uniunea Europeană în ansamblul său. În acest sens, declaraţiile cancelarei Angela Merkel au fost, poate, cele mai ferme: dacă Grecia nu respectă regulile şi promisiunile asumate, Europa se va afla în mare pericol! Şi, totuşi, un pic mai târziu, însăşi Angela Merkel a fost persoana care a încălcat regulile.

Merkel izolată

Când fluxul de refugiați sosiţi pe ruta balcanică a început să crească masiv la sfarsitul verii, iar mii de oameni au fost blocați în Ungaria, fiindu-le imposibil să-și continue drumul către ţările nordice și în special spre Germania, Merkel i-a lăsat să intre liniştiţi în ţară, fără a ţine cont de Acordul de la Dublin. Reglementările documentului sunt limpezi: cererea de azil este permisă exclusiv în prima ţară a UE în care solicitantul a pus piciorul. Mai mult, un pic mai târziu, Merkel a catalogat acordul drept „învechit”.

Aşadar, Merkel a încuviinţat, timp de mai multe săptămâni, desfăşurarea unui flux necontrolat de refugiaţi. Mai mult, a găsit de cuviinţă să spună că nu există „nicio limită maximă” în materie de cereri de azil, recte refugiaţi. „Putem face asta!”, a transmis şefa guvernului german.

Iniţial, mulţi germani au susţinut această politică a ușilor deschise. Însă, pe măsură ce numărul refugiaţilor ajunşi în Germania a devenit tot mai mare, starea de spirit a început să se deterioreze. De altfel, cele mai multe alte țări europene au privit abordarea Angelei Merkel mai întâi cu stupoare, apoi mai degrabă cu înțelegere și, în cele din urmă, cu uimire.
Situaţia a devenit cu adevărat incomodă pentru cancelară, odată cu încercarea de aplicare a unui sistem de distribuire a refugiaţilor la nivel european. Propunerea a fost categoric respinsă, în special de statele est-europene, care sunt de părere că, de vreme ce Merkel i-a invitat în Europa, refugiaţii sunt strict problema Germaniei.

De aceeaşi părere a fost şi premierul ungar, Viktor Orban, care a declarat că problema refugiaților este „o problemă germană”. Apoi, și-a încuiat țara, izolând-o cu un gard, ridicat inițial la graniţa cu vecinii din afara UE, respectiv Serbia, iar mai târziu de-a lungul frontierei cu Croația, ţară membră a UE.

De atunci, garduri sunt construite peste tot, controalele la frontieră au fost reintroduse, iar libera circulație a persoanelor în spațiul Schengen este tot mai limitată pretutindeni. „Există o lipsă de Europa, precum și o lipsă de Uniune”, s-a plâns odată, epuizat, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La rândul său, Janis Emmanouilidis, membru al „think-tank”-ului European Policy Centre, spune că sistemul Schengen, una dintre cele mai mari realizări europene, „este sub o puternică presiune”, fiind de fapt „fundamental îngropat”.

Alunecare spre dreapta

Însă nu doar guvernele europene s-au opus politicii Angelei Merkel. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a devenit purtătorul de cuvânt al celor care militează pentru ridicarea podurilor mobile. Tusk a avertizat de la bun început: „O Europă fără frontiere externe este un teren propice pentru teamă.”

La începutul lunii decembrie, într-un interviu pentru un ziar, Tusk a reluat subiectul, precizând: „Valul de refugiați este prea mare pentru a nu-l opri. Nimeni în Europa nu este pregătit să preia un număr atât de mare de oameni. Nici măcar Germania”.

Respingerea politicii Berlinului, precum şi apariţia sentimentului de nesiguranță în Europa, se reflectă în rezultatele unor alegeri importante. Practic, mai peste tot unde s-a votat începând de astă-vară, partidele xenofobe au obţinut scoruri foarte bune. Inclusiv în Polonia, al cărei nou guvern s-a poziţionat fără echivoc împotriva refugiaților sirieni.
Ministrul de Externe, Witold Waszczykowski, declara în luna noiembrie: „Vă puteţi imagina că noi trimitem armata noastră să lupte în Siria, în timp ce 100.000 de sirieni beau cafea la Berlin și se uită la noi cum luptăm pentru siguranța lor?”

Janis Emmanouilidis consideră că înclinaţia electoratului spre dreapta se explică prin sentimentul pe care-l au foarte mulţi cetățeni europeni, că Uniunea nu este în măsură să-şi rezolve problemele.”Rezultatul este o tendință de naționalizare”.

EU, fără alternativă

Comise la mijlocul lunii noiembrie, atacurile islamiste de la Paris s-au soldat cu 130 de decese şi au dus la o radicalizare suplimentară a electoratului. Nu în ultimul rând, politicienii germani au cerut de la bun început să se evite asocierea subiectului privind refugiaţii atentatelor instrumentate de aşa-zisul „stat islamic”. Totuşi, guvernul francez a făcut-o. Impunerea la nivel european a unei politici liberale, pro-refugiaţi, aşa cum doreşte Merkel este, în acest moment, mai dificilă ca niciodată.

Statele UE încearcă acum, aproape cu disperare, ba de unele singure, ba împreună, să reducă numărul refugiaţilor care ajung în ograda lor. UE este pregătită să facă plăți și concesii politice în special țării de tranzit, Turcia, care iniţial a fost masiv criticată din cauza nerespectării drepturilor omului. Cooperarea cu țările de origine și de tranzit şi eliminarea cauzelor care generează fluxuri însemnate de refugiaţi sunt doar câteva motto-uri, în această ordine.

La sfârsitul acestui an plin de crize, Janis Emmanouilidis crede că Europa se confruntă cu probleme grave: criza euro, criza refugiaților, criza din Ucraina, recte o criză în relația şi aşa tensionată cu Rusia, la care se adaugă şi situația generată de atacurile de la Paris.

Riscul constă în „fragmentarea UE”. În acest context, „sprijinul pentru UE scade, în timp ce susţinerea forțelor populiste crește”. Toate aceste crize pot fi rezolvate „dacă există o cooperare la nivel european.” Analistul își amintește de momentele critice din trecut, precum cele în timpul cărora lumea se întreba dacă Grecia poate şi trebuie să rămână în zona euro. Atunci, ca şi acum, se vede limpede că „nu există alternativă reală la cooperarea europeană”.