Restructurare agresivă la CFR Marfă. Ce plan a convenit Guvernul cu FMI

Guvernul şi FMI au decis ca CFR Marfă să fie restructurată "agresiv", prin reducerea costurilor de personal, vânzarea vagoanelor învechite ca fier vechi şi oprirea de livrări către clienţii care au acumulat datorii faţă de companie.
Economica.net - joi, 14 nov. 2013, 13:20
Restructurare agresivă la CFR Marfă. Ce plan a convenit Guvernul cu FMI

Pentru CFR Marfă a fost stabilită o nouă ţintă trimestrială de arierate, care să ajungă la zero datorii, excluzând dobânzile şi penalităţile pentru arieratele existente, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană în această lună.

„În pofida eforturilor noastre, privatizarea CFR Marfă nu a fost finalizată înainte de expirarea termenului stabilit în hotărârea de guvern, iar compania continuă să acumuleze arierate, suferind şi o pierdere din exploatare în primele nouă luni ale anului. Pentru a asigura viabilitatea CFR Marfă, intenţionăm să restructurăm agresiv compania şi să continuăm procesul de privatizare”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

În scrisoare, privatizarea CFR Marfă este estimată să fie finalizată în luna mai 2015.

Într-o ordonanţă de urgenţă pregătită de Guvern se arată că CFR Marfă va renunţa la o parte dintre angajaţi în 2014, persoanele disponibilizate urmând să primească un venit lunar de completare după desfacerea contractului de muncă.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Citeste si: CFR Marfă va disponibiliza anul viitor o parte din angajaţi. Aceştia vor primi venit lunar de completare

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...