Restructurarea preventivă a afacerilor se referă, în esenţă, la reducerea expunerii în materie contractuală, de la volumele de marfă derulate pe lanţurile economice la optimizarea investiţiilor şi, în general, a cheltuieli logistice, operaţionale, scrie Agerpres.
Cum tot mai multe firme înregistrează probleme pe fondul scăderii vânzărilor, optimizarea relaţiei contractuale poate face diferenţa între continuarea activităţii şi căderea în capcanele blocajului financiar, consideră experţii de la Sierra Quadrant.
„Recesiunea economică este la ordinea zilei, chiar dacă în multe ţări este mascată în inflaţie. Scăderea vânzărilor în volum este resimţită în toate domeniile de activitate, iar acest fenomen pune presiune mai ales pe companiile mici şi mijlocii, multe dintre ele slab capitalizate şi dependente de fluxurile financiare obişnuite. Orice pas greşit al unui partener de afaceri poate duce la probleme financiare pe întregul lanţ economic”, arată analiza.
Activitatea economică din zona euro a stagnat la sfârşitul anului 2023, evitând o recesiune cu o marjă foarte mică, deoarece creşterea mai fermă din Italia şi Spania a compensat o scădere în Germania. Totodată, Banca Centrală Europeană a afirmat, în ultimul său raport, că perspectivele unei redresări rapide sunt slabe, prevăzând o slăbiciune continuă pe termen scurt.
Dincolo de situaţia din ţările occidentale, de recesiunea din Marea Britanie şi de accentuarea crizei economice din Germania, problemele tind să se accentueze şi în România, precizează sursa citată.
Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, citate în comunicat, în trimestrul IV din 2023 România a consemnat scădere economică, iar dacă şi în primul trimestru din 2024 se vor înregistra rezultate mai slabe decât în T4 2024, va însemna recesiune tehnică.
„Aşa cum avertizam încă de acum 2 ani, restructurarea afacerilor va deveni cuvântul de ordine în businessul românesc. Sunt sute de companii care au ales să îşi pregătească afacerile pentru vremuri de criză, să îşi reducă expunerile şi să caute soluţii financiare de backup în caz de nevoie. Este o veste bună, din perspectiva limitării unei potenţiale expuneri negative a României la efectele unei potenţiale crize internaţionale, însă este o veste destul de proastă pentru dinamica businessului, în general. România va funcţiona, practic, cu frâna de mână trasă în următorii 2 ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025”, a declarat Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.
Analiştii amintesc, în context, de ultimul raport al Băncii Naţionale, potrivit căruia „pe fondul perspectivelor economice în deteriorare, recesiunea rămâne încă un scenariu plauzibil. Riscul ca preţurile la energie să întrerupă traiectoria descendentă a inflaţiei de bază nu poate fi exclus, materializarea acestuia depinzând în mare măsură de condiţiile meteorologice pe timpul iernii, precum şi de evoluţiile economice şi politice globale. În plus, o intensificare a riscului geopolitic poate avea loc pe fondul incertitudinii în ceea ce priveşte conflictul recent din Orientul Mijlociu, al persistenţei războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, precum şi al tensiunilor continue între Statele Unite şi China”.
Peste 133.000 de firme au intrat anul trecut în dificultate (16.335 de companii şi-au suspendat activitatea, 39.031 au fost dizolvate, 71.241 au fost radiate iar 6650 au intrat în insolvenţă), iar perspectivele lui 2024 nu arată deloc bine.
Statisticile ONRC, citate în analiză, indică, totodată, că numărul firmelor radiate a crescut în acest început de an cu 67%, la 9.251 firme.
În aceste condiţii, Sierra Quadrant estimează că numărul firmelor cu probleme ar putea depăşi, în acest an, 150.000, pe fondul efectelor negative generate de creşterea taxelor, de persistenţa inflaţiei şi accentuarea scăderii vânzărilor.
În plus, potrivit celui mai nou sondaj dat publicităţii de INS la finele lunii trecute, managerii de companii prognozează creşterea preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţ în următoarele trei luni, în paralel cu creşterea activităţii în construcţii.
În faţa riscurilor economice din ce în ce mai accentuate, multe companii au trecut la restructurarea afacerilor, de la limitarea cheltuielilor neesenţiale pentru core-business-ul (chirii, costuri de birou, achiziţii de mobilier, tehnică de calcul, utilităţi etc.) la restructurarea portofoliului de servicii/produse.
„Dincolo de măsurile de prevenire mai ales a riscului de contagiune pe lanţurile economice, cert este că multe dintre companii vor ajunge, din păcate, la fundul sacului. Asta mai cu seamă că inflaţia a revenit pe creştere în ianuarie, pe fondul efectelor generate de creşterea taxelor, a costurilor operaţionale în general. Nu este exclus ca şi în următoarele 2 luni să vedem o inflaţie ridicată. Primele semnale de alarmă au apărut deja în sectoarele cele mai dinamice ale economiei, de la comerţ la zona imobiliară. Problemele raportate de firme precum Vivre, Elefant, Qualis sau Nemo Express vin să confirme fragilitatea mediului de afaceri”, se arată în analiza menţionată.
În context, Ovidiu Neacşu precizează că investitorii pot evita insolvenţa, falimentul, blocarea activităţii dacă apelează la instrumentele legale pe care le au la dispoziţie, precum acordul de restructurare sau concordatul preventiv.
Un barometru de opinie în rândul investitorilor, realizat de Sierra Quadrant la finele anului trecut, arăta că 3 din 5 respondenţi (62%) şi-au trecut drept principal obiectiv în 2024 restructurarea şi optimizarea operaţiunilor financiare.
Motivele invocate de antreprenori sunt legate în primul rând de creşterea taxelor, menţionată de 67% dintre ei, scăderea vânzărilor (43%), accentuarea blocajului financiar (41%) şi creşterea costurilor operaţionale (38%).
Cu o experienţă de peste 25 de ani în mediul de business românesc, Sierra Quadrant este o companie specializată în lucrări de administrare şi lichidare complexe, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu etc.