Investiții străine de 40 de milioane de euro în retailul alimentar, anul acesta. Topul magazinelor care au primit bani de la companiile mamă
Compania de dezvoltare imobiliară Rewe Projektentwicklung Romania SRL, parte a grupului de retail REWE care operează lanțul de magazine alimentare tip discounter Penny, a primit de la firma mamă din Germania, o infuzie de capital în de aproximativ 20,2 milioane de euro. Mai exact, compania cu afaceri de peste 186,3 milioane de lei în 2021, și-a majorat în luna ianuarie capitalul social cu un aport în numerar în valoare de aproximativ 20,2 milioane de euro subscris și vărsat în întregime de asociatul unic, compania germană Rewe Projektentwicklung GMBH.
Rewe a reluat în ultimii doi ani procesul agresiv de extindere și a anunțat că până în în 2029 vrea să ajungă la o rețea de 600 de magazine la nivel național și să își dezvolte capacitățile logistice. Retailerul a inaugurat recent, la Sebeș, al 313-lea magazin, iar în materie de logistică, la finalul anului trecut, a inaugurat cel de-al patrulea depozit de la Filiași, județul Dolj. Pentru 2022, obiectivul declarat al companiei germane este un plus de 30-35 de unități noi la nivel național.
Al doilea cel mai mare aport în numerar, în valoare de 14,1 milioane de euro, a fot raportat de cora. Potrivit datelor ONRC, România Hypermarche SA, societatea care operează lanțul de 10 hypermarketuri cora la nivel național, a raportat în luna iunie o infuzie de capital din Olanda.
„Am modificat capitalul social care urmare a unor proceduri financiar-contabile standard. Este un proces care se va desfășura pe parcursul anului financiar 2022”, au explicat pentru Economica oficialii cora.
Menționăm că retailerul și-a reluat expansiunea cu un format nou, de tip convenience, sub brandul cora Urban, și a investit într-o nouă platformă de e-commerce, având în plan inclusiv crearea unui marketplace.
Urmează infuzia de capital în valoare de 3,1 milioane de euro a Auchan Romania SA, companie care operează lanțul de 259 de magazine Auchan, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 6 supermarketuri și 220 de magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care peste 200 în stațiile Petrom. Și Auchan este în expansiune și continuă dezvoltarea pe segmentul de proximitate. Retailerul a inaugurat recent cel de-al șaselea supermarket din rețea și a doua unitate de vânzare din județul Iași, în cadrul proiectului de retail de proximitate Family Market Miroslava. Noua unitate are 2.000 de mp și a fost construit conform unui concept de supermarket de mare suprafață testat și dezvoltat de Auchan în ultimii ani.
Totodată, grupul german Metro, prin divizia sa imobiliară Metro Group Retail Real Estate România SRL, a beneficiat în luna aprilie de un aport de capital în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro. Din această sumă, 1,35 de milioane de euro a fost aportul în numerar al asociatului majoritar Metro Retail Real Estate GMBH ( 90%) , iar restul a fost aportul acționarului minoritar Metro Properties Holding GMBH.
Nu în ultimul rând, Remarkt Magazine SRL, compania deținută de foști manageri Metro și care a preluat de la Metro unitățile real Arad și Oradea, a beneficiat de un aport de capital în valoare de 999,7 mii de euro. Mai exact, potrivit datelor termene.ro, aociatul unic al companiei, compania cipriotă Terazone Enterproses LTD a decis să majoreze capitalul social al societății prin emisiunea unor părți sociale noi în schimbul unei contribuții în numerar la capitalul social al societății.
Compania operează acum, pe lângă cele două hipermarketuri, alte opt magazine, dintre care șase de proximitate și două outleturi.