Retailerii din malluri au deschis mai puţine magazine, dar și-au crescut afacerile în 2018

Marile lanțuri de retail, care își desfășoară activitatea în special în cadrul centrelor comerciale, și-au menținut în 2018 ritmul mediu de creștere a cifrei de afaceri la nivelul de 12%, similar cu cel din 2017 și dublu față de avansul consumului, care în primele zece luni ale anului a consemnat un plus de 5,9%, potrivit celei de-a doua ediții a studiului Retailers’ METRICS, realizat de Cushman & Wakefield Echinox.
Economica.net - joi, 03 ian. 2019, 13:29
Retailerii din malluri au deschis mai puţine magazine, dar și-au crescut afacerile în 2018

Retailerii analizați aveau la începutul anului 2018 peste 5.054 de magazine, iar de-a lungul anului și-au extins rețelele cu 487 de unități noi, comparativ cu un număr de 522 de deschideri în 2017. Ritmul de expansiune a încetinit din cauza opțiunilor limitate de spații. 

În ceea ce privește cifra de afaceri, rulajul cumulat al acestor companii este estimat pentru 2018 la 15,37 miliarde de euro, având o cotă de piață de aproape 40% din cifra de afaceri totală a companiilor specializate în comerț cu amănuntul.

Cele mai mari creșteri ale cifrei de afaceri sunt preconizate pentru retailerii care comercializează articole pentru copii (39%), articole vestimentare (17%) și produse din categoria Home & Deco (16%).

„Evoluția din 2018 ne arată că retailerii mari, cu zeci sau sute de magazine, continuă să câștige cotă de piață atât prin extindere, cât și organic. Chiar dacă din punct de vedere al livrărilor de spații noi, 2018 nu a fost un an senzațional, iar cele câteva deschideri au fost concentrate în ultimele luni ale anului, majoritatea retailerilor au găsit resurse să crească pe fondul majorării salariilor și a puterii de cumpărare, a inflației, dar și a comerțului online”, spune Cristi Moga, Head of Research în cadrul companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. 

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat – Ministerul Energiei nu se mai comasează – conține în linii mari......
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu a fost propus pentru poziția de candidat unic la președinția României, a anunțat astăzi Ilie Bolojan. ...
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare progresivă pe marile averi și sprijin pentru zonele defavorizate. Programul pe domenii
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare ...
A apărut programul de guvernare al viitorului executiv PSD-PNL-minorități. Vă prezentăm mai jos principalele sale puncte. ...
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această iarnă
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această ...
Energocom, traderul de stat controlat de guvernul Republicii Moldova, va cumpăra, în primul trimestru al acestui an, de ...