60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners

5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, a anunțat că fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners au preluat 60% din acțiunile 5 to go.
Andrada Ghira - mie, 18 dec. 2024, 15:22
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners

Fondatorii 5 to go, Radu Savopol și Lucian Bădilă, vor deține în continuare un pachet de 25% din business, la cârma căruia se vor afla, ca și până acum.

„Sunt nerăbdător să atingem borna de 1.000 de locații în România în următorii ani, iar intrarea pe noi piețe externe va face din 5 to go un jucător dintre cei mai relevanți în industria în care activăm”, spune Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

Un procent de 5% rămâne la omul de afaceri Andrei Alecu, iar Mozaik Investments păstrează 10% din acțiuni.

Noul parteneriat susține atât extinderea internațională 5 to go, vizând accesarea mai multor țări noi, cu potențial semnificativ, cât și consolidarea poziției pe piața locală, unde harta de dezvoltare 5 to go depășește 150 de orașe și o rețea de 300 de antreprenori.

După ce bilanțul din acest an a demonstrat o depășire cu 10% a estimărilor, previziunile pentru 2025 sunt și mai curajoase, targetând o cifră de afaceri de 72 de milioane de euro.

„Acest pas reprezintă o oportunitate extraordinară de creștere pentru 5 to go, suntem pregătiți să testăm noi piețe și să continuăm, mai puternici și motivați, povestea de succes pe care am început-o în 2015. Colaborarea cu Invenio și ACP este mai mult decât un parteneriat financiar. Împărtășim o viziune comună despre creștere și sustenabilitate, ceea ce ne oferă încrederea că împreună vom atinge noi orizonturi”, spune Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Invenio Partners, condusă de Elvin Guri, este recunoscută pentru expertiza sa în dezvoltarea transfrontalieră și susținerea companiilor emergente din Europa de Sud-Est. Experiența vastă a întregii echipe va sprijini integrarea 5 to go pe piețele externe, prin strategii personalizate și soluții inovatoare.

Totodată, ACP, un fond european cu peste două decenii de experiență și cu un portofoliu extins de peste 65 de companii susținute și investiții de peste 800 de milioane de euro în Europa Centrală și de Est, oferă o bază solidă pentru accelerarea expansiunii și optimizarea modelului de franciză.

Tranzacția face acum obiectul aprobărilor de reglementare obișnuite ale autorităților din România și se va încheia, cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2025.

5 to go a luat naștere în 2015 și a atins pragul de 600  de unități deschise, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go.

Te-ar mai putea interesa și
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un sfert din consum, prețurile cresc masiv
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un ...
Una dintre unitățile centralei nucleare de la Cernavodă, de 700 MW, este oprită începând de duminică, iar lipsa acesteia are un impact semnificativ asupra sistemului energetic în vârful de......
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere, iar o mai bună administrare a pădurilor şi a resurselor Regiei înseamnă, ...
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Turmp, a anunţat marţi că secretarul de stat american Marco Rubio se va deplasa în Turcia unde ...
Autostrada Unirii A8: Din 15 mai se deschide un nou șantier. Turcii de la Nurol pot începe lucrările la secțiunea Tg Mureș – Miercurea Nirajului
Autostrada Unirii A8: Din 15 mai se deschide un nou șantier. Turcii de la Nurol pot începe lucrările la secțiunea Tg ...
Din data de 15 mai pot începe lucrările pentru construcția unei noi secțiuni a A8, informează marți Cristian Pistol, ...